Jenita Naidin

Cu un îndemn blând, vă invit să citiţi aceste rânduri  pe care le-am scris despre opera scriitorului Emanoil Bucuţa intitulată: Maica Domnului de la Mare, publicată de Editura Cartea Românească, 1930, Bucureşti.

Autorul lucrării de faţă s-a născut la 27 Iunie 1887 în Bolintin-Deal, judeţul Giurgiu şi a Plecat în Eternitate la 7 octombrie  1946 în Bucureşti.

Acţiunea se petrece pe teritoriul Balcicului, aproape de „Mănăstirea Sfântul Constantin din  gura Varnei”,  pe o terasă suspendată deasupra mării.

Pe tot parcursul lecturii acestei cărţi, ce o văd,  din mai multe puncte de vedere,  ca un document, mai ales etnografic, m-am gândit  cum Inteligenţa Cosmică l-a destinat pe Emanoil Bucuţa să o scrie, ca apoi, în anul 1940, acest teritoriu românesc să treacă în proprietatea Bulgariei!

După cum ştim, Balcic este un oraş care a aparţinut de Regatul României în perioada 1913-1940 şi este situat la ţărmul Mării Negre, în regiunea Dobrisi, Dobrogea de Sud, nord-estul Bulgariei.

În anul 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul a fost redobândit de Bulgaria. Zona se mai numeşte şi Coasta de Argint.

În cuprinsul cărţii întâlnim descrierea activităţilor comerciale a acestor oameni ce vieţuiau pe acel teritoriu românesc din acele timpuri.

Unul dintre personajele romanului, Lascaride, fiul unui vechi negustor, numit „Lascaride Întîiul”, progresase încât „Jumătate din Balcic i-al lui. A pornit de la cele câteva ţigări şi smochine duse pe bord de băieţaşul cu fes”.

De la început, cititorul e anunţat că va avea loc „o întâlnire costumată pe terasa casei lor”, iar descrierea casei vechi, dar renovată, e creionată meticulos de autor.  Spre finalul prezentării casei se spune:

„Piaţa cheiului din faţă era aşternută cu plăci de stâncă roşie, roase şi spălăcite ca de vechime. Părea o curte de biserică bizantină fără turle, în aşteptarea slujbelor  cu prapure de fir şi a rugătoarelor Mării în marame.”

Opera „Maica Domnului de la Mare” este o dramă în care întâlnim, ca în atâtea alte scrieri literare, conflictul dintre destinul implacabil şi dorinţa omului de a  iubi, astfel încât, autorul spune cum eroinele: Balaşa şi Smaranda sunt împiedicate „să se dea iubirii şi să fie întregi”.

De altfel,  fiind conştientă de  rangul familiar, Smaranda, mascată în Maica Domnului, se va sinucide, urmată fiind de Lascaride.

E impresionant cum Emanoil Bucuţa ne descrie tabloul şi starea oamenilor ce înnotau în mare:

„Înaintau cu Calea Laptelui deasupra, care licărea din toate focurile bătute unul lângă altul, ale unei nopţi de mijloc de August. Apa era caldă. Simţeau o bunăstare pe care n’o dau decât largul  şi alunecarea aceasta fără silinţă în singurătatea apelor.”

Întâlnim şi reflecţia:

”Lucrurile se întâmplă cu mult înainte să ne ajungă la cunoştinţă.  Tot ce aflăm e trecut şi poveste”.  Cuvintele ne îndeamnă la meditaţie.

Iată finalul cărţii:

„Înaintă aşa, până când un talaz mai puternic îl rostogili cu felinar cu tot şi-l trase la larg. Bătaia în mal avea acelaş sunet de tropot de cal, care dusese în scântei de copite pe călăreţul de la Caliacra în raita spre hotarul bulgar şi-l întorcea acum la cetatea dărăpănată. Hélène trebuia să fie şi ea pe acolo, călărind alt cal alături.

Marea rămânea viforoasă şi ascunsă.”

Adăugăm în încheierea cuvintelor noastre că în localitatea   Balcic se află Castelul, reşedinţa de vară a Reginei Maria,  Castel ce este înconjurat de  o celebră grădină botanică unică în Europa centrală şi de Est, grădină ce are o impresionantă colecţie de cactuşi.

Cândva locul acesta a avut şi denumirea  Dionysopolis, fiind la începutul vremii de după Iisus Hristos un centru din cadrul lanţului de colonii greceşti de pe ţărmul vestic la Mării Negre.

Pe aceste meleaguri a fost exilat poetul Ovidiu în primii ani ai Erei creştine, iar în trecerea sa spre Tomis, Ovidiu a exclamat:

„O! Oraş de pietre albe, te salut pentru frumuseţea ta nemaivăzută!”

Închin aceste cuvinte,

despre volumul:

„Maica Domnului de la Mare”

  memoriei   Doamnei Marcela  Remencu,

născută în judeţul Caliacra.

Cu Recunoştinţă şi Iubire,

Jeniţa Naidin

Universul este nesfârşit