James Allen – Cum gândeşte omul – 8 –

Citim mai departe în  cartea:  „Cum gândeşte omul”,

   scrisă de James Allen, Capitolul 2,  Efectele gândului  asupra circumstanţelor.

Vă dăruiesc  imagini superbe pe care le-am fotografiat, în grădina surorii mele acum, în prag de toamnă,  pentru a vă însenina.

M-am gândit să ilustrez această postare cu atâta frumuseţe şi pentru că  în cuvintele următoare  James Allen  arată oamenilor responsabilitatea pe care o au, iar asta nu la toţi cititorii  le place.  M-am gândit că florile  sunt de ajutor, chiar şi privindu-le pe ecran.  

De exemplu, dacă citind cuvintele: 

„omul este cauza (deşi aproape întotdeauna inconştientă) circumstanţelor vieţii lui”, cititorii mei, care nu sunt convinşi de asta,  se vor îngrijora, vor putea medita senini la acest adevăr, privind  minunatele flori de trandafiri aşa cum îi vedeţi în prag de toamnă. 

Personal, ştiu că noi suntem cauza a tot ce ni se întâmplă,  

dar pot spune, din proprie experienţă, că avem şi tot sprijinul lui Dumnezeu,

 pentru a ne recunoaşte disfuncţiile şi a le remedia.

Este important să accesăm, cu Încredere  şi Smerenie,  Inteligenţa Cosmică, adică pe Dumnezeu.   

 Acum, citez fragmente din Capitolul 2, în continuarea textului din episodul 7: 

«Am  dat aceste trei exemple, pentru a ilustra adevărul  că omul este cauza (deşi aproape întotdeauna inconştientă) circumstanţelor vieţii lui. Chiar dacă are un scop pozitiv în minte, el va continua să nu-l îndeplinească, pentru că încurajează gânduri şi dorinţe care nu au cum să nu fie în acord cu rezultatul final intenţionat.

[…] 

Oricum, circumstanţele sunt atât de complicate, gândurile sunt atât de adânc înrădăcinate, iar ideea de fericire diferă atât de mult de la o persoană la alta, încât starea întregului suflet al unui om  – deşi poate fi cunoscută de el însuşi –  

nu poate fi judecată de altcineva care se bazează doar pe aspectele externe ale vieţii lui.

Un om poate fi cinstit în unele domenii şi totuşi, să sufere privaţiuni. Alt om poate fi necinstit în unele domenii şi totuşi, să acumuleze avere. Dar concluzia trasă, de obicei – că unul nu reuşeşte pentru că este cinstit, iar altul prosperă datorită necinstei lui –  este rezultatul unei judecăţi superficiale, care pleacă de la ideea că omul necinstit este, aproape în totalitate, virtuos. 

În lumina unei cunoaşteri mai profunde şi a unei experienţe mai bogate, se ştie că această presupunere este incorectă.  Persoana necinstită poate avea unele virtuţi demne de admiraţie, pe care cel cinstit nu le posedă; iar persoana cinstită poate avea unele vicii insuportabilw, care nu se regăsesc la celălalt. Omul cinstit culege rezultatele gândurilor şi acţiunilor lui cinstite, dar şi suferinţele produse de vicii. La fel cel necinstit îşi merită propria bucurie şi durere.

Din cauza vanităţii noastre, ne place să credem că suferim datorită virtuţilor. Însă, până ce omul nu va elimina toate gândurile deprimante, amare şi impure din minte şi nu va spăla toate petele imorale din suflet, nu va putea fi în poziţia de a şti şi de a declara că suferinţele lui sunt rezultatul calităţilor bune, şi nu ale celor rele.

Îar în drumul lui spre perfecţiunea supremă, va descoperi mevanismele gândirii, Marea Lege care este perfect justă şi care nu poate răsplăti răul cu bine şi binele cu rău. Dacă are această cunoaştere, va şti – dacă se va uita în urmă la ignoranţa şi orbirea din trecut –  că viaţa a fost şi este perfect ordonată şi că toate experienţele anterioare, bune sau rele, au fost rezultatul echitabil al sinelui lui aflat într-un proces de evoluţie continuă.

Gândurile şi acţiunile bune, nu pot niciodată să genereze rezultate rele. Gândurile şi acţiunile rele, nu pot să producă rezultate bune.

Adică, din porumb nu iese decât porumb, iar din urzic nu ies decât alte urzici.

Oamenii înţeleg această lege în lumea naturală şi se folosesc de ea. Dar puţini o înţeleg în lumea mentală şi morală (deşi ea funcţionează la fel de simplu şi de consecvent) şi, prin urmare, nu lucrează împreună cu ea.

Suferinţa este întotdeauna efectul unui gând greşit, într-un anumit fel.  Este un semn că individul nu este în armonie cu el însuşi şi cu legea fiinţei sale.

Singura şi suprema utilitate a suferinţei este de a purifica, de  a  arde tot ceea ce este inutil şi impur. Suferinţa încetează la cel care este pur. Nu ar mai avea rost să topim aurul, după ce a fost îndepărtată zgura, iar o fiinţă perfect pură şi iluminată nu ar mai putea suferi.

Circumstanţele ce implică suferinţă sunt rezultatul propriei dizarmonii din  gândire. Cele ce implică fericire, nu mă refer la posesiuni materiale, este măsura unei gândiri bune.  Mizeria, nu lipsa de posesiuni materiale, este măsura gândurilor greşite.

Un om poate fi nefericit şi bogat, sau poate fi binecuvântat şi sărac. Binecuvântările şi bogăţiile merg împreună doar atunci când averea este folosită în mod corect şi înţelept. Iar omul sărac nu face nimic altceva decât să se cufunde mai mult în mizerie, dacă îşi consideră soarta o povară impusă pe nedrept.

[…] 

Omul începe să fie om, doar atunci când încetează să se mai lamenteze şi să clevetească, şi începe să caute dreptatea ascunsă care îi reglementează existenţa. Pe măsură ce îşi adaptează mintea la acest factor regulator, încetează să-i mai acuze pe alţii de situaţiile în care se află şi încearcă să întreţină gânduri puternice şi nobile.»  

         (va urma)

*

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Marţi, 27  August 2019 

Bistriţa 

*