Jenita Naidin

Citind Poemul:  „Și, cel mai tare doare…”  scris de Poetul  Alexandru Oltean, observăm cum  și-a exprimat trăirile  sufletești într-un moment de Singurătate,  cum este solidar cu semenii săi, „Ca mine-s mulți în Lume”,  dar și cum resimte puternic de dureros amintirea trecutului.

Din alte scrieri ale sale, am înțeles  faptul că Alexandru Oltean conștientizează  faptul că Prezentul este singura realitate,  că, noi oamenii,  suntem ceea ce gândim și că își asumă responsabiltatea pentru starea sa interioară.

Analizând Poemul de față  și nu numai,  desprindem din creația lui Alexandru Oltean gândirea sa  ca un proces creator, iar nouă ne dăruiește un lucru valoros, anume, gândurile sale, iar ce ne dăruiește se întoarce la dânsul dezvoltându-i Puterea Spirituală.

Când am citit ultimul vers: „Și, cel mai tare doare privitul înapoi…”, mi-am amintit atât spusele Poetului  Alexandru Oltean, în cuprinsul cărților sale,  despre  cum crede  în faptul că la Dumnezeu totul este posibil, deci are un sprijin infailibl, dar și de cuvinte,  pe care le citez din memorie,  ce îl caracterizează, în smerita mea opinie, pe Alexandru Oltean:

„Concluzia oricărei minți care este  trezită și care cunoaște puterea gândirii corecte și a acțiunii constructive este că orice om se poate transforma, se poate îmbunătăți, se poate recrea, își poate controla mediul și își poate schimba propriul destin.”.

            Știm că scopul vieții omului este realizarea  Divinității sale esențiale. Acesta este un  Adevăr, anume că facem parte din Realitatea Unică, din Dumnezeu, iar Marele învățător,  Iisus Hristos a spus: ”Cunoașteți Adevărul și Adevărul vă va face liberi”.

Dar, să citim Poemul:

ȘI,  CEL  MAI  TARE  DOARE…  

Când singur ești acasă și-i liniște în jur,

De-acea Singurătate nu poți a te feri

Și te întrebi: de mâine, de mâine cum va fi,

Ce stare și ce gânduri vor prinde-atunci contur?

Și gânduri peste tine vin val-vârtej, hai-hui,

Când unul te domină, când altu-și face loc

Și te întrebi  adesea, a fost sau nu noroc?

Ai vrea să te destăinui, dar nu ai cui să spui…

Încerci o Rugăciune privind acolo, Sus

La cei Plecați departe în loc necunoscut,

Te plimbi încet prin curte, sunt multe de făcut,

E trist parcă și bradul,  câte-ar avea de spus… 

Când singur ești acasă, ți-e gândul la ai tăi,

– Unii Plecați cu totul,

pe alții îi găsești în colțuri ale Lumii,

Prea greu să-i întâlnești –

Destul ca să-ți aprindă în inimă văpăi.

Ca mine-s mulți în Lume, n-am hotărât-o  noi,

Dar ce ni-i  scris vom face mai greu sau mai ușor

Când singur ești acasă te prinde-atâta dor

Și, cel mai tare doare privitul înapoi…

13 Noiembrie 2025 

                                   ALEXANDRU  OLTEAN

***  

            Să privim înapoi  numai  pentru a învăța din ce am trăit, din ce ne-a fost dat la fiecare, și,  să privim înainte cu mintea la Dumnezeu  fiindcă așa nu vom greși.

Cu  Iubire și Recunoștință,

Jenița  Dodiță  Naidin

Sâmbătă, 15  Noiembrie 2025

Bistrița,

Cu fața spre O  LUMINĂ  CALDĂ

*******