Poetul Jean Poncet a tradus Poemele Luminii

foto: Jenița Naidin

Toamna trecută, aflându-mă în casa, acum muzeu,  unde s-a născut Poetul Lucian Blaga, am trăit o mare Bucurie sufletească.  Muzeografa,  Sadean Mirela Lenica mi-a dăruit câteva cărți despre care nici nu auzisem, iar  una din ele este:

 ”POEMELE  LUMINII”  Ediție aniversară  Traducere din limba română și cuvânt înainte de JEAN PONCET, cu o postfață de HORIA BĂDESCU.

Cartea, excelent editată de JACQUES ANDRE EDITEUR  și Editura  ȘCOALA ARDELEANĂ, 2019,  are textul în limba română pe pagina din stânga și textul în limba franceză în dreapta, fapt apreciat mult când citim cărți în ediții bilingve, comparativ cu varianta cealaltă. Am citit atent ambele texte și spun că această traducere este excepțională, destinul ei fericit fiind asigurat de un traducător  Poet, Domnul Jean Poncet. Dânsul a găsit cuvintele potrivite, metaforele fericite astfel încât, poeziile lui Lucian Blaga în limba franceză reflectă   sensul poeziei, ritmul, muzicalitatea, sensibilitatea cu care le-a scris Poetul român. Îl felicit cu Recunoștință pe Domnul Jean Poncet pentru traducere și pentru Cuvântul înainte atât de lămuritor și bogat, intitulat:  

” În sfârșit, Blaga!”, text din care spicuiesc:

 ”Acum o sută douăzeci de ani, la 9 mai 1895, se năștea Lucian Blaga. Poet, dramaturg, filosof. Poet mai înainte de toate, uneori chiar și în cugetarea filosofică. Cel mai mare poet român al secolului  XX. Și totuși, chiar dacă a trăit până în 1961, până la vârsta de 66 ani, producția sa poetică nu acoperă nici măcar un sfert de secol: din 1919, anul de apariție a primei cărți de poezie, Poemele luminii, până în 1943, când sunt publicate Nebănuitele trepte, cel de al șaptelea volum al său.  La drept vorbind,  el n-a încetat să scrie după 1943, ci a încetat să mai fie publicat. Iar cărțile lui, interzise, au fost retrase din biblioteci.   (…)  Așadar, Lucian Blaga, cel mai mare poet român al veacului XX. Și cine îl cunoaște în Franța? Aproape nimeni. Au existat câteva tentative de a deschide urechile și sufletul publicului francofon pentru această poezie deopotrivă senzuală și mistică. În cea mai mare parte a timpului, traducătorii români sunt cei care s-au angajat la aceasta și printre ei aș vrea să o salut în primul rând pe regretata Sanda Stolojan, autoarea frumoasei – însă modestă prin numărul poemelor alese – antologii Steaua cea mai tristă: patruzeci și două de poeme publicate în colecția Orfeu a editurii La Difference în 1992.   Singura antologie apărută în Franța la inițiativa unui francez este – la naiba cu modestia – a mea, în 1996: șaptezeci și cinci de poeme, precum și un capitol al romanului Luntrea lui Caron, publicate însă în revistă (SUD, nr. 115/116), în câteva sute de exemplare demult epuizate. De ce atunci atâta ignoranță față de un scriitor major în țara sa, dar și eminent reprezentant al literaturii și gândirii europene dintre cele două războaie mondiale?  Să încercăm  să schițăm aici câteva răspunsuri la această enigmă nițel cam rușinosă.”

Și,  astfel, avem mai departe paginile cu răspunsurile lucide, demne de citit ale lui Jean Poncet, în care ne vorbește, între altele,  despre faptul că poezia: ”rămâne o formă literară marginală”, despre faptul că: ”Poetul Blaga își agravează și mai mult cazul fiind român. Căci cine în Franța – și aiurea? – se interesează de România. Nu prea multă lume. Ar trebui totuși. Și mai ales francezii. Fiindcă România ne iubește, fiindcă noi știm că ea ne iubește – acesta e aproape singurul lucru pe care-l știm despre ea… – și n-ar fi decât normal și drept să ne interesăm de cel ce ne iubește.”.   Vedeți ce pledoarie splendidă face Poetul Jean Poncet?  Dar să merg spre finalul acestui Cuvânt înainte:  ”Mă bucur însă de nașterea prezentei cărți și sper acum ca, după publicarea Poemelor  luminii, să urmeze și celelalte  volume de poezie ale lui Lucian Blaga și ca publicul francez să descopere acest autor, deopotrivă liric și metafizic, atât de original, de profund și de reprezentativ pentru spiritul românesc. Răsplătiți fie pentru aceasta valoroșii ei editori.”  

Nu cunoșteam Prefața Domnului Jean Poncet, dar citind cuvintele sale:  ”– la naiba cu modestia – a mea,”,  am trecut mai ușor peste un sentiment de jenă ce mă urmărea, considerându-mă prea curajoasă, deși spuneam un adevăr, după ce  răspunsesem   repede muzeografei că eu sunt autoarea cărții: Lucian Blaga la Bistrița (1938-1940), atunci când  dânsa a spus că în Muzeu se află această carte.   

Dar să revin la ”POEMELE  LUMINII”, operă la care Poetul Horia Bădescu a scris o excelentă  Postfață  intitulată: Cântecul luminii.   Din textul deosebit de valoros, ce analizează sintetic poezia blagiană  și care este presărat cu multe din splendidele versuri scrise de Lucian Blaga, citez doar finalul:

 ”Nu trebuie deci să ne mire faptul că poetul Jean Poncet, care și-a asumat dificila sarcină de a traduce în franceză opera poetică completă a lui Blaga – din care fac parte ”Poemele luminii” -, se întâlnește cu acesta în propria creație din perspectiva a două teme majore: lumina și tăcerea. Înțelegerea universului blagian și stăpânirea instrumentelor poetice potrivite i-au permis să ofere cititorilor din Hexagon întreaga frumusețe și vibranta umanitate a poeziei lui Lucian Blaga.”.

Aleg să citim și o poezie din acest volum, tradus excelent de Poetul Jean Poncet. 

”MI-AȘTEPT  AMURGUL/ În bolta înstelată-mi scald privirea –/ și știu că și eu port/ în suflet stele multe, multe/ și căi lactee,/  minunile-ntunericului./ Dar nu le văd,/ am prea mult soare-n mine/ de-aceea nu le văd./ Aștept să îmi apună ziua/  și zarea mea pleoapa să-și închidă,/ mi-aștept amurgul,/ noaptea și durerea,/  să mi se-ntunece tot cerul /și să răsară-n mine stelele,/ stelele mele,/ pe care încă niciodată /nu le-am văzut.”. 

Închei prin  cuvinte scrise de Jean Poncet:  ”Chiar dacă româna nu e o limbă de circulație internațională, opera lui Lucian Blaga e în mod sigur universală.”.

Cu Iubire și recunoștință

Jenița  Naidin

Duminică,17 Octombrie 2021

Cu fața  spre  Lumina  Divină 

foto: Jenița Naidin

***