Jenita Naidin

Am citit mai multe cărți scrise de profesorul Vasile V. Filip, lecturi din care am observat că este un Om serios și profund, se poartă fără a fi zeflemitor, astfel încât  se vede 

că i s-au arătat:

cunoașteri tainice,  înțelegerea, iar acestea sunt premize pentru a se elibera de nefericire.

Din scrierile sale, se vede cum,  lui Vasile V. Filip, stând în tăcere, i-au apărut percepțiile și puterea de a-și vizualiza idealul propus, știut fiind faptul că imaginația are un rol important.

S-a spus demult:

 Nu voința ne face să acționăm, ci imaginația noastră. Oamenii sunt mândri de voința lor, dar voința  cedează întotdeauna în  fața imaginației.

 Mereu spun cât de util este să ne imaginăm lucruri rezonabile și legitime, iar dacă este menit să se realizeze, Universul face toate detaliile.  Mama mea spunea:  ”Ce ți-e  scris, în frunte ți-e pus”.    Aceste cuvinte, dar și multe altele auzite de la părinții mei în copilărie,   au revenit acum mai viu în mintea mea,  după ce zilele trecute am fost în satul meu natal, Băbușa, unde erau peste tot salcâmii înfloriți și mi-am odihnit Sufletul.  

Din cartea profesorului Vasile Filip intitulată:  

”Cu cărțile pe față”, editura CHARMIDES, 2024, cuprinzând 230 pagini,  am aflat   despre copilăria dânsului, evocată  în Capitolul I: ”Amintiri și Evocări”.   Mai departe   citim celelalte  Capitole: ”Comentarii etnologice”;  ”Comentarii Literare: Poezia”;  ”Comentarii literare: Proza”; ”Comentarii  Culturale”.

Citisem opera  ”Cu cărțile pe față” înainte de a reuși să mă reculeg lângă mormintele părinților, fratelui și a altor rude din satul în care am venit pe Pământ, și notasem multe idei cu privire la ce voi cita, dar, acum,  am decis să  reproduc un fragment dintr-un text intitulat:  ”Povestea  unei vieți și a unei cariere”, text  în  care se vorbește despre Iași, orașul  iubit al adolescenței mele, despre Moldova, despre Bistrița… :

”Deosebit de  elegantul volum memorialistic  Vatra  regăsită (Editura  Presa Bună, Iași, 2021) al etnologului ieșean, prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, însumând  468  de  pagini, se citește ca un roman de formare (Bildungsroman) în tradiția lui Goethe cu al său   Wilhelm Meister:  adică  pe nerăsuflate.  Este o carte  în care pulsația subiectivă

(cenzurată, se pare,  timp de o viață, în precedentele tomuri academice ale prestigiosului cercetător, întemeietor al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei  A.F.M.B.),

 nostalgia privirii îndărăt,  specifică vârstei (susținută de un real talent de povestitor) se revarsă acum cu căldură și se împletește firesc cu formația riguros științifică a autorului, cu imensa acumulare de informație de specialitate.  Astfel încât subiectul își contemplă aproape obiectiv propria-i devenire, ca parte a unui proces istoric de emergență a lumii și  neamului său din imensul ocean al culturii anonime (dar atât de riguros articulate) spre lumina înțelegerii de sine,  spre găsirea unui ritm și a unei cadențe a afirmării individuale epurate de aproape orice individualism, dar impulsionate de o energie și o tenacitate ale cărei rădăcini autorul începe nu doar să le înțeleagă, să și le asume și exhibe, ci și să dea acestui lucru  dimensiunea de frumoasă, de sacră  datorie.  O  viață individuală se înscrie astfel în mitul eternei reîntoarceri a omului spre reazemul și mângâierea ”vetrei”  părintești,  spre acel  ”liman neviforât” a cărui regăsire e izvorul și  esența  nu doar a imanentei  înțelepciuni, ci  și a oricărei  drepte măsuri.

(…) 

Dar   spațiul cercetărilor  sale nu se oprește doar asupra zonelor folcloric-clasicizate ale Moldovei, ci se extinde și asupra celor mai puțin bătute,  marginale spațial (Vrancea, Hârlău, Săveni, Valea Șomuzului, chiar zona transmontană a Bistriței și Năsăudului, a moldovenilor de confesiune  catolică – așa-zișii ceangăi –  în legătură cu  care  subliniază adesea  rădăcinile lor pur  românești).”.

Vasile V. Filip este scriitor. Scriitor adevărat  și critic literar a devenit, căci semnele erau din copilărie, dar neconștientizate, dimpotrivă, după cum ne spune, atât de frumos,  în Echinoxist fără voie:

”Că scriitor n-am visat să fiu. Critic – nici atât.

(…)

Să citesc, da!  Dar de ce să scriu, când Shakespeare, sau Schiller, sau Tolstoi spuseseră cu sute de ani înainte ceea ce era de spus despre om, ceea ce aș fi vrut și eu să spun, dar mi-o luaseră înainte?

(…)

… Ion Vartic, ne vorbise: luminător. (Pentru că, obscur, inimii mele aceste personaje-i vorbiseră încă în acele nopți din copilărie, când trebuia să-i adorm întâi pe tata și pe mama, ca să pot asculta la radio.)  Și visasem, la propriu (adică noaptea, într-o noapte agitată de dinaintea seminarului cu pricina) ”soluția” aplicării acestei ”grile”. Nici nu mai știu cum a ajuns lucrarea mea de seminar și la dl Vartic. (…)  … titlul  sub care ar putea fi publicată:

Un Peer  Gynt balcanic. Și cu acest titlu a apărut, prin februarie 1979”.

Și atunci, cum să nu credem în sincronicitate, adică în coincidențele semnificative ale evenimentelor interioare și exterioare, care nu sunt conectate cauzal!

Cu alte cuvinte, acum 45 de ani Vasile V. Filip a trăit la propriu  sincronicitatea, adică în inconștientul dânsului s-a activat un arhetip prin visul ce l-a avut.   

Din cartea: ”Cu cărțile pe față”,  se vede cum   scriitorul Vasile Filip cunoaște și aplică adevărurile universale, iar eu amintesc aici doar câteva ce transpar din rezultatele muncii sale.

Viața noastră nu este altceva decât o reflectare a gândurilor noastre predominante și a atitudinii noastre mentale.

Fiecare gând creează o impresie asupra creierului.  Impresiile acestea dau naștere anumitor tendințe mentale, care  generează la rândul lor caracterul, diferite abilități și obiective, iar toate acestea combinate determină experiențele prin care trece omul în viața sa pământeană.

Așadar, în viață, noi ca oameni  avem la îndemână,  ca și forțe utilizate în devenirea noastră câteva repere.  Amintesc aici câteva:  

răbdarea,   perseverența,  starea de optimism cultivată indiferent de mersul evenimentelor exterioare,  viziunea binelui colectiv, dincolo de  interesele personale,  atenția  și concentrarea îndreptate  spre ceea ce dorim, nicidecum spre lipsa a aceea ce ne dorim, starea de încredere  neclintită în Dumnezeu.

În încheiere, spun ceea ce știm cu toții: 

Gândul este creator, iar pentru a dispune de vitalitatea necesară, gândul trebuie să conțină mai întâi Iubire.  Gândurile noastre se exprimă prin cuvinte.  Această putere  miraculoasă de a exprima gândurile, de a vorbi, îl deosebește pe om de restul regatului animal.  Limbajul  scris i-a permis omului să privească în trecutul său și să contemple  scenele  emoționante care au condus la ce moștenește azi,  intrând în  comuniune cu cei mai mari scriitori, gânditori ce sunt, de fapt,  o expresie a  Minții Universale, care s-a exprimat prin mințile umane respective.   Cuvintele sunt gânduri ce conțin o putere invizibilă.  Să fim atenți la gîndurile, cuvintele  și acțiunile noastre, pentru că ne determină caracterul și destinul.

Îl amintesc  pe Marcus Aurelius, 

cuprins de aproape   două mii de ani în Mintea Universală și care a influențat de la Renaștere până in Prezent mulți gânditori,

cu  aceste cuvinte ce au ajuns până la noi:

”Aceasta înseamnă desăvârșirea caracterului:

Fiecare zi să fie trăită ca și cum ar fi cea din urmă,  fără să te zbuciumi, fără să  fii amorțit  și ipocrit.”.

Doresc  acestei cărți deosebit de valoroase,  ”Cu cărțile pe față”,  realizată de scriitorul Vasile V. Filip  succesul pe care îl merită, și o recomad cu toată căldura sufletească tuturor.

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

 Luni, 20 Mai 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ    

                       *****

Am primit, prin Poșta română, 

o carte care mi-a acaparat  timpul, și, anume, opera:

”Managementul resurselor umane Pentru adulți”,

autori, 

Gina  Treistaru și Liviu Treistaru,

Editura,  Total  Publishing,  București, 2023.

Am fost surprinsă  plăcut  de apariția  acestei cărți din două motive:

-Am citit prima dată o lucrare realizată sub forma unui Interviu

 în care soțul intervievează soția;

-Îi  cunosc de când erau studenți pe autori, am comunicat cu ei destul de frecvent, chiar și după anul 2000 de când  nu am mai locuit în București, iar ei sunt tot acolo,

și,  surpriza mea este că, după peste douăzeci de ani trecuți de când s-au căsătorit,  

 în loc să mă anunțe că au un copil,   

văd că… au dat naștere la o carte.

            După ce am finalizat lectura, m-am întors la ”Prefață” și am recitit, iar apoi am selectat pentru a reproduce câteva cuvinte,  deoarece nu doresc să comentez:

”…  A fi adult înseamnă,  prin definiție, împlinirea propriului potențial.  

Adulții – persoane sau organizații – reușesc,  în  diferite grade, să înfluențeze mediul pentru a-și favoriza evoluția către succes, ei având  capacitatea de a fi mai lucizi pe fondul unei realități socio-economice cu o dinamică greu de anticipat și de a se folosi în mod pragmatic de anumite principii.

(…)

Rutina îngroapă – nu are rost să notăm ce, fiindcă am irosi mult spațiu. Deși rutina pare a fi mama stabilității, prin proprietatea   sa de a fi țeapănă rămâne nu o dată în afara evenimentelor. Tot  astfel, încercarea de a schimba încontinuu, de dragul artei, pattern-urile nu este dacât o altă   cădere în rutină.  

Fiecare aspect din piața muncii (și nu numai) necesită o abordare realistă și personalizată.”.

Acum, voi prezenta structura  acestui volum,  prin care, personal, am aflat multe informații care mi-au ținut mintea atentă,  adică  trezvia mea a fost prezentă.

Sunt șapte  capitole, fiecare cu subcapitole ce ajută la o înțelegere a ceea ce și-au  propus autorii, iar eu spun că au reușit:

Cultura  organizațională

Recrutarea

Motivarea

Managementul performanței

Training și dezvoltare

Comunicarea în organizație

Managementul schimbării

Tot așa, fără a comenta, dar considerând util și  incitator   pentru cititorii mei,

 voi cita puține cuvinte din două  subcapitole:

”Pavlov” (pag. 48) și ”Modelul Kotter” (pag.133).

”Motivarea

Pavlov

LT:  Ce îi motivează pe angajați?

GT: Salariul.  Uneori este afirmat faptul că  angajații sunt motivați, în primul rând, de noi rpovocări ori de posibilitatea de a activa într-o  echipă profesionistă și  dinamică.  Sau de recunoașterea propriei valori, exprimată verbal și non-verbal.

(…)

Există, desigur, și excepții:  persoane, în special aflate la nivel de top management, pentru care poziția și posibilitatea de a lua decizii și de a construi sunt ”cireașa” din vârful piramidei lui Maslow, dar nici măcar aceasta nu prea se întâmplă în  absența unui  salariu aflat  deasupra unui anumit barem.”

            ”Managementul schimbării

            Modelul Kotter

LT: Să reamintim ceea ce spuneam anterior, și anume că modelul nu e tocmai nou; doar formularea. Este, însă, un reper.

GT:  Modelul lui Kotter este  adecvat schimbărilor  care  cotesc simțitor vechiul  drum sau care nu se relevă în mod evident.

Pentru o mai clară cuprindere, merită să enumerăm cei  opt pași, după cum apar ei pe  site-ul  kotterinc.com (în 23 august 2023), în traducere:

1. Crearea sentimentului de urgență
2. Formarea unei coaliții  pro-schimbare
3. Crearea unei viziuni strategice
4. Recrutarea  unei ”armate”  de voluntari
5. Efectuarea schimbării prin înlăturarea  barierelor
6. Generarea de succese  pe  termen  scurt
7. Accelerarea schimbării
8. Definitivarea schimbării”.

Felicit angajarea  Familiei Gina  Maria Gheorghina și Liviu  Treistaru în  munca de a realiza și publica o lucrare  atât de complexă și utilă.

În ceea ce privește partea  științifică a acestei opere nu mă pronunț, dar pot spune că este scrisă într-o  Limbă română  impecabilă cum, de altfel,  mă așteptam de la doi oameni cu temeinice studii universitare și vechi cititori serioși, de aceea și bine pregătiți profesional.

Mă gândesc la momentul când și-au început viața ca soț și soție ce Întâlnire a făcut posibilă Dumnezeu:  o studentă la Facultatea de Psihologie cu un student la Conservator.

Grija Sufletului și Muzica împreună!

În final,

Să citim cuvintele scriitorului Dragoș Dinu,

publicate pe Coperta IV a cărții de față, aprecieri pentru care îl felicit:

”Un dialog precum cel pe care îl veți citi în cartea  aceasta nu se încheie, de fapt,  niciodată.  El a  apărut odată cu primele forme de organizare și aici este citat Moise, deși foarte  probabil a apărut mult mai devreme și a continuat și evoluat în miile de ani în care  Homo Sapiens a simțit nevoia să se asocieze, să  socializeze și să creeze  valoare.

M-am regăsit în multe dintre conversații, mi-am amintit și chipurile celor cu care am trecut prin situații similare celor  povestite aici și am realizat într-un final că departamentul  ăsta,  căruia îi  spunem  Resurse  Umane – titulatură chestionabilă și din perspectiva autorilor – , nu ar trebui să aibă o delimitare fizică în birourile companiilor.  Dincolo de partea administrativă, este despre starea de spirit și cultura organizației.”  

Doresc Drum bun acestei cărți și Armonie Familiei care a realizat-o!

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Sâmbătă,  11  Mai 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 

*****

Cândva, spuneam o constatare desprinsă  din viața mea, anume, că,  drumurile noastre numai Dumnezeu le cunoaște,  dar, acum  pot spune că,  și ce cărți citim și când le citim, tot acolo, în Mintea Universală, este scris.   

În  ultimul timp, m-am desprins brusc din programul  de realizare a unei lucrări,  în care sunt angrenată de mai mult timp, și,  am studiat, cu creionul în mână, o carte despre care, când am auzit titlul, mi-am spus în gând că nu o voi cumpăra,  că nu o voi citi, simțind, pe de o parte,  faptul   că nu voi avea putere,  din punct de vedere psihic, sufletește să mai aud despre tragediile trăite de oameni, pe de altă parte,  frica de a nu-mi reactiva traumele personale.    

Numai că, atunci când trebuie să se întâmple  ceva, Mintea Universală intră în acțiune, și, fără să fac nimic,  cartea a ajuns, de la Cluj,  direct la mine în locuință, fiindu-mi dăruită.

Este vorba despre opera:

”VÂNĂTĂI  ASCUNSE

Ce Nu Știi Despre

 Violența Domestică  

Te Poate Ucide”

Autoare, Rachel Louise Snyder 

Editura,   NEMIRA, 2020.

Am început lectura imediat.

 Odată ce, cartea de  peste 400  de pagini, a fost   citită,  dar și   scrise comentariile  pe parcursul lecturii, mintea  mi-a fost inundată de gânduri.

Mai întâi, m-am gândit la  Sistemul de credințe al fiecărei persoane despre care se vorbește în această operă non-fictivă, adică, operă care  ne arată  atât realitatea,  cu faptele  grave, tragice ale oamenilor, dar și realizări  concrete pentru  ajutorarea celor în pericol, cât și a unor măsuri pentru  prevenirea violenței domestice. 

Am intitulat cuvintele mele despre acest volum, Sistemul de credințe, pentru a-mi spune părerea cu privire la sensul în care este folosită  deseori această sintagmă în  cartea de față, la ce cred că   se referă  autoarea volumului.

Sintagma: Sistemul de credințe,  întâlnită aici este, după constatarea mea,  o noțiune deosebit de complexă și diferită de la o persoană la alta,  având o  evoluție  ce pornește  de la acel DAT, din ”Suflarea de viață” cu care vine omul în uterul matern,  și continuând cu viața in utero, adică, viața intrauterină, nașterea și  mediul în care crește,  este educată, trăiește Ființa umană pe Pământ. 

Oamenii, despre  care se vorbește în această carte, se comportă  conform  Sistemului de credințe al  fiecăruia, în funcție de o multitudine de influențe ce au condus la felul lor de a fi.

Sistemul de credințe a acestor oameni, despre al căror  comportament și acțiuni aflăm din această operă,  este  mult mai complex decât  religios sau nereligios.     

Dar să citim câteva cuvinte din carte.

În  PREFAȚĂ,  Autoarea Rachel Louise Snyder,  scrie:    

”discut cu o mulțime de oameni care nu vor să discute cu mine. Oameni care și-au omorât  familiile, oameni care au fost pe punctul de a fi uciși, oameni care i-au  arestat pe  criminali, oameni care au locuit cu oameni care  aproape i-au ucis.”. 

Cartea  începe  cu prezentarea unui caz tragic.

 Personajele, cu nume posibil, nereale,

sunt dintr-o familie în care, timp de zece ani, ginerele, cel care a produs tragedia,  și socru au  vorbit  foarte puțin.  Asta ne duce cu gândul la cât de importantă este comunicarea, dar și la realitatea, conform căreia mulți semeni ai noștri, care au suferințe sufletești diverse, nu pot comunica.

Socru, numit în carte  Paul,  își amintește  o singură   conversație cu ginerele, numit în  carte, Rocky,  și anume,  despre o mașină, Mustang, la care  ginerele  meșterea:

”Rocky i-a cerut sfatul în legătură cu vopseaua.

  – Albul e singura cale de urmat, dacă nu prea știi ce faci, spune Paul.  

Este cea mai iertătoare dintre  culori. Poți să o dai în bară cu albul, dar rezultatul va fi oricum decent.

-Albul e alb; e o culoare în sine, spune Paul.”   

Mai departe  redau  și alte   citate din Prefață:       

”Am studiat ficțiunea la facultate, dar m-am  îndreptat spre non-ficțiune la scurt timp după aceea, pentru că am înțeles aproape imediat  că non-ficțiunea este o sursă mai directă  de schimbare. Am fost  atrasă către colțurile ascunse ale lumii,  către oamenii  privați de drepturi,  pentru că  știam,  într-o mai mică  măsură, cum  se simte o persoană nevăzută, neauzită, ce înseamnă să fii mâhnit dincolo de cât credeai că poate  corpul tău să ducă.

Suzanne  și cu mine am schimbat  câteva vorbe, pe aleea din fața casei  fratelui ei, în acea zi din 2010.

(…) 

 Mi-a spus că lucrează  pentru o agenție din oraș,  agenție  care se ocupă de violența  domestică și că dezvoltaseră de  curând un program nou, pe care ea îl numea  Domestic Violence High Risk Team.  Scopul lor era simplu, spunea ea:

-Încercăm  să prezicem omuciderile cauzate de violența domestică, înainte ca ele  să se întâmple, pentru  a le putea preveni.”.

Pentru jurnalista   Rachel Louise Snyder,  când a auzit despre existența  acelui program,  a fost o informație care a declanșat un semnal în ființa ei:

 ”Totul în corpul meu a înviat brusc în acea zi. Am văzut toate chipurile femeilor pe care le-am întâlnit în întreaga lume, după mai bine de două decenii de muncă,  și m-am gândit cât de rar am privit în  interior, la propria țară, la ce am înțeles cu toții greșit și ce a însemnat asta. Și cum se leagă cu acei ani de povești și chipuri diferite.  La  universalitatea  violenței domestice și la modul cum  traversează barierele geografice, culturale și lingvistice.  Poate că toate aceste povești pregăteau ziua în care aveam să îl cunosc pe Paul Monson și să admir munții pe ferestrele din sufrageria lui.

(…)

Povestea despre cum Suzanne Dubus  și  Kelly  Dunne au creat un program pentru a preveni omuciderile cauzate de violența domestică a constituit primul meu material pentru New  Yorker, în 2013. 

A reprezentat, de altfel, și sămânța pentru această carte, când  mi-am  dat seama că mai sunt atâtea lucruri de spus.  După câțiva ani de reportaje,  violența  domestică a început să pară ceva ce am putea remedia,  dacă i-am  acorda  atenție. În următorii opt ani,  am continuat să învăț din ce în ce mai mult, inclusiv despre cum violența domestică e adiacentă atâtor  probleme cu care noi,  ca societate, ne confruntăm:  educație, economie, sănătate fizică și mintală, crimă, egalitate de gen și rasială și altele. Cei care promovează reforma închisorilor se împotrivesc violenței  domestice iar și iar, în timp ce făptașii merg la închisoare o vreme, primesc puțin tratament sau deloc, se întorc în societate și repetă ciclul.  Violența privată are consecințe publice atât de profunde și de vaste!”

Când am citit ce a scris Rachel Louise Snyder  mai sus  despre persoanele care execută pedepse privative de libertate , adică: ”primesc puțin tratament”,  m-am gândit să spun părerea mea personală, și anume că bine ar fi,  

deși sună  idealist, poate nerealist,  

ca în închisori,  cei arestați   să fie asistați, ascultați și ajutați, după caz,  de:

 consilieri comportamentali; 

 consilieri spirituali;

 psihologi; 

 psihanaliști;

  psihiatri;

și, astfel să primească tratamente  adecvate pentru recuperare.

 Pentru aceste  tratamente  oferite celor cu  sufletul tulburat, este necesar  să aloce statul bani suficienți,  și,  în acest fel  să fie  reformate închisorile.

 În acest fel, ar fi premize ca ciclul să nu se mai repete. Cei care au încălcat legea și au ajuns în detenție, să fie eliberați după ce au fost îngrijiți medical, încât să revină în societate echilibrați, conștientizați.   

Să fie ajutați să își  conștientizeze disfuncțiile ce i-au condus la comportamentele distructive, abuzive, cauzatoare a atâtor tragedii.

Autoarea acestei cărți,  grele de conținut tulburător, de sens, dar și  de speranță în a preveni tragediile, a structurat volumul în așa fel încât  cititorul,  care se aventurează în lectură,  așa cum am făcut și eu,  să poată continua până la sfârșit.

  A împletit cazuistica  prezentată,  

 din care nu voi cita, –  deoarece mi-a fost foarte greu emoțional  să citesc descrierea violențelor, și consider  că este o lectură doar pntru adulți,  iar Blogul meu este public și pentru copii -,  

cu  informații despre prevenirea violenței domestice.

      Volumul, cu o amplă Prefață, dar și Postfață, ambele scrise de autoare, este împărțit în  trei părți, fiecare având mai multe Capitole.

Partea întâi – Sfârșitul  

Partea a doua – Începutul

Partea a treia – Mijlocul. 

Din numeroasele mele notițe scrise direct pe carte, cum am vechiul obicei, în timp ce am citit, nu voi prelua aici, dar voi mai cita doar câteva cuvinte de la pag. 21, 23 din Prefața autoarei:

”Violența  domestică nu este ca  oricare delict.  Nu se întâmplă din senin. Nu se întâmplă pentru că cineva  se  află la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Casele și familiile noastre se presupune că sunt  teritorii  sacre,  ”raiul într-o lume nemiloasă”,  după cum mi-a băgat în cap profesoara mea de sociologie de la colegiu. (La cursul ei a fost pentru prima dată când am auzit  această  frază.)     Aceasta  este partea care o face de neconceput. Este  violență din partea cuiva pe care îl cunoști, din partea cuiva care pretinde  că te iubește. Este deseori  ascunsă și față de cei mai apropiați confidenți și, de cele mai multe ori,  violența fizică este  mult mai  puțin dăunătoare   decât  violența  emoțională  și verbală.

(…)

Mi-am dat seama că există o doză mare de narcisism la făptași.

(…)

Nimic din toate acestea nu este surprinzător, având în vedere că nu am recunoscut violența în familie ca fiind o problemă gravă pentru o perioadă   atât de lungă din istoria omenirii.

(…)

… bineînțeles, textele sfinte – Coranul, Biblia, Talmudul –, de unde izvorăsc aceste credințe, sunt și ele interpretări ale (bineînțeles) bărbaților din acele timpuri.”.       

Din studiul acestei opere, am înțeles mult mai bine cum,  Sistemul de credințe  inoculat  psihicului uman încă din uterul mamei, poate influența comportamentul  psihologic al ființei umane pe parcursul vieții lui.   

Astfel, mi-am adus aminte cuvinte citite  în cartea: ”Simbolismul Corpului Uman” scrisă de  Annick  de  Souzenelle.

Citez din ediția, 1999, Editura, Amarcord, Timișoara: 

”Exprimând același aspect simbolic cu picioarele și rinichii, urechile au forma unui germen. Ca și acestea, ele rezumă întregul corp. Acest lucru a dus la apariția auriculoterapiei.

(…)

Așa cum picioarele ”ascultă” pământul pentru a filtra informațiile primite de la el- la mai multe niveluri – și a călca pe un teren solid, așa cum rinichii filtrează apa și sângele-foc pentru a distribui energia în jos și în sus, tot așa urechea filtrează aerul, simbol al suflării divine.

Urechile, care rezumă picioarele și rinichii la nivel cranian, au vocația fundamentală de a asigura verticalizarea Omului, cu scopul de a-l conduce  de la multiplicitatea neîmplinită a funcției  sale  fonatoare  spre unitatea împlinită a funcției sale Cuvânt.

(…)

Prima  manifestare a lui Theos, a Cuvântului, este  strigătul prin care,  la  naștere, copilul își punctează intrarea în mediul aerian.  Strigătul scos de Om în oricare din  momentele vieții  sale va fi mereu o întoarcere  securizantă  la  starea sa cea mai arhaică, cea mai apropiată de Archos, cea mai ontologică. 

Întreaga sa viață va fi o elaborare lentă a acestui strigăt ce devine limbaj,  apoi cânt  și în cele din urmă tăcere, în sânul căreia regăsește Cuvântul (Archos).  Născut din Marea  Tăcere Divină,  Omul nu se va putea întoarce la această tăcere decât în măsura în care aude.  Vorbirea sa este  expresia evoluției sale:  una o verifică pe  cealaltă. Ambele sunt determinate de ascultarea sa.    

Urechea va trece așadar de la perceperea din  interiorul  lichidului  matern la perceperea  redutabilei  Tăceri  divine.  Vibrațiile primite în cursul acestei lente evoluții vor modula, vor structura Omul, în vederea adaptării la noile   sale   nașteri.

La nivelul ultimului cap, la cel de al treilea etaj din schema  corporală, Omul structurat de tăcerea pe care e apt s-o perceapă devine Cuvânt.

(…)

Dar e incapabil să primească, să audă această  tăcere, dacă nu a perceput în  prealabil toate  vibrațiile necesare ultimei  construcții, dependentă de toate cele  care  au precedat-o.    

 Am văzut importanța celor dobândite in utero:  ceea ce nu a fost auzit în  lichidul matern va fi recuperat cu mare dificultate mai târziu.    

(…)

Iată de ce ascultarea  Omului trebuie să devină  ascultare interioară.

(…)

Să revenim la noțiunea de verticalizare despre care am vorbit mai sus 

(…)

Ne amintim de rolul capital jucat de femininul lui Adam în lucrarea sa de verticalizare,  

(…) … femeia pe care mi-ai dat-o ca să mă țin drept.  E interesant de constatat că urechea, organ receptor și  feminin prin excelență, e legată de această temă.

(…)

În pântecele mamei, copilul nu este decât o ureche mare;  el primește informația totală de la lumea arhetipurilor în care se scaldă, precum și sunetele care îi parvin din  lumea maternă.

(…)

Omul nu este decât Cuvânt!

(…)

Astfel, urechea se deschide spre universalitatea Creației.  

Inima e auzită doar de acela care, asemenea  apostolului Ioan,  își plasează  urechea în ea.  Căci  inima  labirintului este Hristos-Cuvântul.

El e prezent în fiecare dintre noi.”.      

Citind cuvintele citate mai sus, fiecare dintre noi, să medităm. 

De asemeni,  la afirmația pe care am făcut-o  atunci când  m-am referit la felul de a fi  al oamenilor conform   Sistemului de credințe al fiecăruia,  anume,  felul de a fi al fiecărui om, având o  evoluție  ce pornește  de la acel DAT, din ”Suflarea de viață” cu care vine omul în uterul matern,   citez următoarele  din  Biblia Bartolomeu, ediția, 2001, București:   

 ”Și Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din  țărână luată din pământ (În ebraică : adam=om; adama=pământ. Aceste două substantive comune îi vor da primului om numele său propriu: Adam.),   și a suflat asupra lui suflare de viață și s-a făcut omul întru suflet viu.(T.M. ”și s-a făcut omul ființă vie”. ”S-a făcut”, a devenit; a trecut în alt mod de existență. (…) ”  întru suflet care trăiește”,  adică, nemuritor.  (…) În acest  sens duhovnicesc îl va folosi Pavel..”… îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos”,   ”… îmbrăcați-vă  cu simțăminte de ndurare, de bunătate…”.

Așadar, omul nu e o simplă ”ființă vie”, asemenea tuturor  celorlalte, ci trup cu suflet viu, aparținând celor două lumi, materială  și spirituală (…),  el este – ontologic – apt și pentru experiențe mistice.”.  

Acum, am să mă refer o clipă  la uluitoarea Postfață   scrisă de    Rachel Louise Snyder, căreia, după ce lansase cartea,   i-a fost dat să  se întâmple o tragedie chiar în mijlocul oamenilor  apropiați ei,  încât  ne  spune:

”Pe 7 iunie 2019 coboram din avion, ascultând un mesaj vocal disperat de la Michelle. Eram în mijlocul unui turneu de carte pentru Vânătăi  ascunse, cu oameni care-mi împărtășeau povești personale stând la cozile  astea. 

(…) 

Aceasta este povestea omuciderii domestice, a victimelor imediate, dar și a apelor învolburate din viețile celor lăsați în urmă.  Familiile, prietenii, colegii de muncă, vecinii, întreaga comunitate.  Până pe 7 iunie am avut un privilegiu, pe care nici nu îl  conștientizam, de a fi scris  despre violență  domestică  din exterior.  Primii oameni la care m-am gândit când am aflat despre Jason și Lola au fost Sally  Sjaastad  și Sarah Mosure.  Ambele  aflaseră ce s-a întâmplat – nu știu cum – și m-au contactat pe e-mail  și am plâns. Dintre toți oamenii  incredibili pe care îi aveam în jur – de la prieteni la experți ca  Jackie Campbell și Kelly  Dunne – , cel mai mult îmi dorisem  să vorbesc  cu Sally și Sarah.   Sally  ți  Sarah  care înțelegeau  cum mă simt.  Și până la urmă  am vorbit cu amândouă.  Și  ambele discuții au început să-mi  vindece  ceva  în  interior.

(…)

Abia  mi-am găsit cuvintele să îmi pot exprima  recunoștința.

(…)

Pentru mine, scopul cărții Vânătăi ascunse a fost simplu:  să lansez o discuție publică  despre  violența domestică.

(…)

Am scris-o pentru pentru a oferi o voce victimelor și agresorlor și militanților din primele linii. Dar, mai ales, cred că am scris-o pentru un necunoscător, pentru cel care nu știa nimic, dar presupunea totul.

(…)

Și pentru oameni ca mine, care  credeau în mituri fără să-și dea seama că fac asta. Astfel, cred că am scris-o pentru persoana care eram înainte să aflu tot ce știu acum.”.

Am citit cartea cu Lacrimi și Durere în inimă, la fel am scris și acest articol.

O felicit din tot sufletul pe Rachel Louise Snyder, dar și Editura Nemira din România, fiindcă dacă nu era în românește, nu aveam cum să citesc.

Invit, cu deosebit Respect, oamenii adulți să citească această carte,

”VÂNĂTĂI  ASCUNSE

Ce Nu Știi Despre   Violența Domestică   Te Poate Ucide”

Autoare, Rachel Louise Snyder,

pentru a cunoaște aspecte  negative ale  comportamentului uman, dar și  a vedea  cum se pot proteja în anumite situații, cât și  despre cum pot fi prevenite violențele domestice.

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa  Naidin

 Marți,  30 Aprilie  2024

Sunt în  brațele lui DUMNEZEU.

*

Conform sincronicității Universului,  

și nicidecum după vreo gândire a mea,

am finalizat de încropit, cu greu,  acest articol,

 azi, când se împlinesc 53 de ani de la un eveniment din viața mea.

    ***    ***   ***