Alexandru Oltean – POEZII

Am  primit,  – prin Ambasadori -,  cartea  Poetului Alexandru Oltean, intitulată:  VOI  FI  CU  TINE, publicată la Editura Grinta Cluj-Napoca, 2018.

foto: j.d.n.

Cele  145 de pagini ale volumului   le-am  citit  notându-mi conexiunile, mirările,  gândurile,  iar câteva  dintre aceste însemnări  le public pentru  Dumneavoastră,  cititorii mei. 

Alexandru Oltean începe și încheie cartea:   VOI  FI  CU  TINE , comunicând  direct cu cititorii săi  prin: ”Cuvânt către cititor…”   și ”Cuvânt de încheiere”, iar în cele 102 poezii  își exprimă sentimente, trăiri din anii tinereții sau din ultimii ani, când au Plecat în Lumea de Dincolo două ființe iubite și foarte apropiate, respectiv soția și unul dintre fii. O parte din creațiile  autorului din această lucrare se referă la suferințele îndurate, sentimentele de iubire pentru soție și familie, pentru  satul și țara în care s-a născut,   cât și la dragostea sa  de viață.  

După cum știm, oamenii pot să scrie și să publice cam tot ce au trăit în legătură cu o latură a vieții lor, dar, ei decid ce lasă să se vadă și ce nu, din felul cum au simțit, cum au trăit de fapt.

Păstrând proporțiile, mă gândesc la vorba marelui Om, Goethe, când a avut o convorbire cu  Eckermann   în legătură cu opera : ”Afinitățile  elective” și a spus:

”nu cuprinde nici un rând care să nu fi fost trăit, dar, de asemenea, nici un rând așa cum a fost trăit”. 

Citind  poeziile  scrise  de Alexandru Oltean în anul 1974,  sau în anii 2016, 2017, prin care    își exprimă  liber, dar cu un limbaj elegant,  iubirea ce a simțit-o față  de soția sa, observ că a fost ajutat de mentalul colectiv al  timpului său, desigur,    nu s-a gândit, cum va fi primită de public confesiunea sa,  precum  s-a  frământat Octavian Goga,  care, în poezia:

”De-aș  spune cît îmi ești de dragă”,

scrisă în anul 1900, cu creionul pe caietul de Limba Latină, spune:

”Dragostea ce de tin mă leagă

De m-aș pune-astfel s-o spun

Cum ea în mintea mea se-ncheagă

Mi-ar zice lumea că-s nebun…” 

   La finalul lecturii acestor poezii, unele datate, altele nu, m-am gândit la ceea ce s-a spus demult, și anume: ”Carmina morte carent” (Poeziile sunt lipsite de moarte), dar și la un vers a lui Eminescu din  Scrisoarea a IV:

”P-ici,  pe colo mai străbate câte-o  rază mai curată

Dintr-un Carmen  Saeculare  ce-l  visai și eu odată.”.

   Prin faptul că public pe Blogul personal  câteva gânduri,  încurajez astfel,  pe cei  care  scriu poezii dintr-o nevoie interioară,  exprimând ceea ce simt și le fac publice, fără să iși ia răgazul pentru una sau mai multe revizuiri.

            Închei cu un citat, din ceea ce a scris magistral,  în postfața cărții, sub titlul:  

”Jurnalul liric și exercițiul durerii”.  Doamna  Cleopatra  LORINȚIU:

”Am certitudinea că într-o bună zi,  prolificul autor al acestui  jurnal  liric  va  avea nevoie să  selecteze  din  valul  năvalnic  al rimelor  sale doar  spuma lirică,   dăruindu-ne  o carte ca o lamă de cuțit.”.

Da,  cu  totul fiind de acord cu  Doamna Cleopatra  LORINȚIU,  sper ca   Domnul Alexandru  Oltean   să aibă cândva motivația, energia  și timpul  pentru a-și  limpezi scrisul.

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Luni,  28 Octombrie 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 


Laura Munteanu – Versuri pentru părinți

foto: j d n
    Poeta   Laura  Ema Cârcu Munteanu, mi-a  scris cum a mers,   împreună cu soțul,   la  Casa de veci  a părinților ei, pentru a aprinde candele cu Lumină. Din Sufletul fiicei   au răsărit cuvintele pe care le public aici  imediat ce le-am primit. Sunt  cu gândul la  toate Sufletele  Plecate în Cer și mă rog să aibă parte de Lumină. Știu  că  Divinitatea  Universală are în grija Sa Totul.    
VERSURI  PENTRU  PĂRINȚI  

Dragii mei părinți

Peste somnul vostru

Se aşează iar Ruginia Doamnă

Iar eu nu mai pot

Să v-aduc în dar

Decât flori de toamnă..

Flăcări vii sunteți

În gândurile mele

Vă aştept în vise

Şi înalț din nou

Rugăciuni spre stele…

Sufletele voastre

În lumină, doarmă

V-am adus în dar,

Florile de toamnă   

Laura Munteanu

Bistrița, Joi, 24  Octombrie 2024 

***

foto: j d n
Biserica din satul meu natal, Băbușa
am făcut această fotografie în luna iunie 2024
clopotnița fotografie pe care am făcut-o în iunie 2024

În satul meu natal, Băbușa,  acum, De Sfântul  DUMITRU,  este Hramul Bisericii,  

și în cimitirul  din  jurul Bisericii sunt candele aprinse la mormintele  multor Suflete Plecate  în Cer, precum și la acelor din Familia mea.

Biserica din satul Băbușa comuna Băcești județul Vaslui
foto: jenița dodiță naidin iunie 2024

***  

 Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Vineri,  25 Octombrie 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ     

    ***


Adriana Voitecovits David – Călătoria spirituală a Jeniței Naidin

Foto credit: jenița naidin

Am primit acest articol despre cartea mea VINDECAREA.

Mulțumesc autoarei pentru munca de a citi și de a scrie.

Dragii mei cititori, vă doresc lectură plăcută!

Călătoria spirituală a Jeniței Naidin

Cartea ”Vindecarea”, scrisă de Jenita Naidin, publicată în anul 2008 la Editura Limes din Cluj-Napoca, este o operă cu caracter autobiografic care surprinde travaliul transformării spirituale al autoarei, fiind o mărturie a unor suferințe personale, trăite pe drumul parcurs  în căutarea  constantă a  iubirii, sensului vieții și a relației cu Divinitatea.

Volumul este o cronică a vieții sale, o viață marcată de durere, lipsă de împlinire conjugală, dar și de o căutare neîncetată a unui sens mai înalt prin credință, meditație și autoanaliză.  

Doamna Jenița Naidin ne invită să ne confruntăm cu propriile noastre umbre și să ne regăsim echilibrul interior, subliniind importanța transformării și a iubirii ca elemente esențiale în vindecare.

Autoanaliza ca proces esențial al vindecării

Un aspect central al cărții este procesul de autoanaliză, pe care autoarea îl descrie drept „serios, greu, constant, citind și scriind” (pag. 7). Această căutare interioară o ajută pe  Jenița Naidin să-și înfrunte propriile suferințe și să se vindece. Ea mărturisește că a fost o provocare să coboare în „infernul din tine”, dar recunoaște că fără această introspecție dureroasă, adevărata vindecare nu ar fi fost posibilă. Prin citit-studiu și scris, Jenița  Naidin reușește să-și găsească o formă de eliberare, devenind mai conștientă de sine și mai împăcată cu destinul său.

Autoarea înțelege că „Iubirea e esențială în toate formele și planurile ei lăsate de Dumnezeu” (pag. 24), și aceasta este tema centrală care traversează întreaga lucrare. Cu toate acestea, ea recunoaște că nu a trăit niciodată acea iubire totală și sacră pe care și-o dorea, mărturisind: „Pot spune că nu am cunoscut căsătoria” (pag. 36).

Reflecții asupra căsătoriei și iubirii: Împliniri și neîmpliniri

Capitolele:  ”Cartea nunții”  și ”O scrisoare privind taina cununiei” explorează tema iubirii și a căsătoriei dintr-o perspectivă profund spirituală.  

În  capitolul ”Cartea nunții”,  scriitoarea Jenița Naidin  face referire la romanul lui George Călinescu, unde povestea de iubire dintre Jim și Vera este prezentată ca un ideal de iubire totală. Aceasta este iubirea pe care autoarea și-a dorit-o, dar pe care nu a trăit-o în viața sa personală. Mărturisirea sinceră a autoarei că „nu a cunoscut căsătoria” și că mariajul său, care a durat 20 de ani,  a fost doar „în acte”,  reflectă adânca sa frustrare și neîmplinire. 

 Ea însăși pune întrebarea: „De ce a rezistat atât de mult?” (pag. 126), răspunzând cu o sinceritate dezarmantă: „Consider că așa a fost Destinul meu implacabil din moment ce nu am știut să trăiesc altfel.”

Paul Evdokimov, citat de autoare, relevă importanța iubirii în Taina Cununiei, considerând-o „materia Tainei” care primește darul Duhului Sfânt (pag. 62). Totuși, Jenița Naidin recunoaște, cu tristețe, că nu a cunoscut această iubire sfântă, care ar fi trebuit să fie prezentă în căsătoria ei.

Relațiile de familie și impactul lor asupra sănătății emoționale

În capitolele:  ”Când apare copilul”  și ”Când părinții se despart”, autoarea abordează relațiile familiale și modul în care acestea influențează dezvoltarea personală. Nașterea unui copil este văzută ca un dar divin, însă atunci când intervine separarea părinților, copiii  suferă enorm.

Omul și animalul: diferențele spirituale

În Capitolul:   ”Și totuși, omul nu este un animal”,  autoarea reflectează asupra diferenței dintre om și animal din perspectiva conștiinței și spiritualității.

Jenița Naidin subliniază că, deși omul este supus unor instincte biologice similare cu cele ale animalelor, el are capacitatea de a transcende aceste impulsuri prin rațiune și credință. Omul este chemat să trăiască pe un plan spiritual superior, iar acest lucru îl deosebește fundamental de orice altă ființă de pe pământ.

Paul a plecat în eternitate: Iubirea sacrificială și ajutorul divin

Ultimul capitol al cărții  ”Vindecarea”, intitulat:  ”Paul a plecat în Eternitate” este unul profund emoționant.  

Jenița Naidin povestește cu o sinceritate copleșitoare cum l-a îngrijit pe Paul, fost soț și tatăl copiilor ei, atunci când s-a imbolnavit grav, având grijă de el cu o dăruire totală.  

În ciuda suferinței și epuizării fizice și psihice, autoarea mărturisește că doar cu ajutorul lui Dumnezeu a reușit să facă față acestui eveniment din viața sa.

Finalul  operei ”Vindecarea” este o lecție profundă despre iubirea sacrificială și puterea credinței.   

Jenița Naidin subliniază că fără accesarea Divinității, nu ar fi putut face nimic: „Spun cu răspundere că eu fără să accesez Divinitatea nu pot face nimic” (pag. 9).

Concluzie

Cartea ”Vindecarea” este o reflecție asupra drumului personal al autoarei prin suferință, iubire  și căutarea unui sens spiritual mai înalt. Prin mărturisirile sale,   autoarea ne arată că, deși viața sa a fost marcată de lipsa unei iubiri totale și de suferință, ea a găsit vindecarea prin credință, rugăciune, lectură și scris.

Jenița Naidin ne amintește că iubirea, deși esențială, nu este întotdeauna trăită la nivelul pe care ni-l dorim, dar că există o cale de a ne regăsi și de a ne reconstrui, chiar și în mijlocul suferinței.

Autoarea a parcurs un drum dureros al autoanalizei și introspecției, ajungând să înțeleagă  faptul că: „Fără suferință nu există transformare” (pag. 32).

În acest sens,  volumul  ”Vindecarea” devine nu doar o cronică personală, ci și un ghid pentru oricine caută să înțeleagă mai bine legătura dintre suferință, credință și renaștere spirituală. Cartea doamnei Jenița Naidin este un testament al puterii rezilienței umane și al credinței profunde care poate susține un om chiar și în cele mai grele încercări.

Adriana  Voitecovits David

Bistrița, 14  Octombrie 2024

Coperta IV a Cărții VINDECAREA
Foto credit: jenița Naidin

Mănăstirea Pietricica – Piatra Neamț

foto: Flori în orașul Piatra Neamț

Orașul  Piatra Neamț poate fi  privit  de Sus în  mai multe moduri.

Personal,  m-am  bucurat să îl  cuprind cu privirea din spațiul minunat al Mănăstirii Pietricica, construită pe Muntele Pietricica, în partea de Răsărit.

Inițial a fost înființată ca schit în anul 1994, apoi, a devenit mănăstire în anul 2009. 

Are Hramul ”Schimbarea la Față a Domnului”.

La coborâre, foarte aproape este Cimitirul Pietricica.

Vă  invit să vedeți  fotografiile pe care le-am făcut, la Mănăstirea Pietricica, în Cimitirul  Pietricica și în orașul Piatra Neamț:

foto: JDN .Flori la Mănăstirea Pietricica
la Mănăstirea Pietricica
Catapeteasma Bisericii de lemn a Mănăstirii Pietricica

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Duminică, 01  Septembrie 2024 

Începutul anului bisericesc, Sf. Cuv. Dionisie Exiguul cel Smerit.

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 

     *** 


Mănăstirea BISTRIȚA județul Neamț

foto: jenita dodiță naidin

De curând am fost pentru prima dată la Mănăstirea Bistrița, aflată la 8 km  distanță față de municipiul  Piatra Neamț.

La  intrare, în partea  stângă  a  generoasei  curți, 

străjuiește  statuia  din marmură a lui  Alexandru cel Bun, opera  sculptorului  Gir  Rădulescu din anul 1982.

Din  cartea de prezentare,  cumpărată de la  magazinul mănăstirii,  

Citim:

”…  pe Valea  Bistriței, în  comuna  Alexandru cel Bun, (…)  este   amplasată  cetatea  spirituală  medievală – Mănăstirea  Bistrița, ca una din cele mai vechi  ansambluri  religioase,  istorice și de artă  moldave și  cea mai importantă  ctitorie  mușatină  din  Moldova,  care a avut un  rol  deosebit în  trecutul  religios, cultural  și  istoric al  neamului.

(…)     Acest  modest început al  primului  mușatin  a fost întărit și continuat,  iar  apoi  rectitorit printr-un ansamblu  monumental de piatră  de  către  Alexandru cel Bun (1400-1432) – ca  adevărat  ctitor  fondator  al  Mănăstirii  Bistrița – urmat  de  ceilalți  trei  mari mușatini:

Ștefan cel Mare,  Petru Rareș   și  Alexandru Lăpușneanu.”. 

Acum,  vă invit  să priviți câteva  fotografii  din  foarte multe  câte am realizat: 

Imaginile  surprinse în fotografii spun multe,  dar nimic nu se compară  cu a păși în acest loc  sfânt.

Cu Iubire și Recunoștință,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Duminică,  25 August  2024

Cu  fața  spre  Lumina Divină


SCRISOARE și RUGĂCIUNE

MOTTO

Omul cel drept, care stă în locuința lui

și cugetă curat,

va fi auzit până foarte departe…

 

 

Dragii mei cititori

Iubesc aceste versuri  scrise  de talentatul  Poet  Esenin

și,  de aceea,  le-am cules la calculator dintr-o carte a mea veche…

Dacă doriţi,   citiţi şi Dumneavoastră…

„SCRISOARE  DE  LA  MAMA

Ce gânduri fruntea asta

Va mai scorni îndată?

Ce potrivite lucruri

Voi mai găsi de scris?

Cu slovele lui strâmbe,

Pe masa-ntunecată,

Răvaşul mamei zace

În faţa mea deschis.

Ea-mi scrie: „Puiul mamei,

Dacă ţi-i dor de-acasă,

Atunci te rog pofteşte

De sărbători la noi.

S-aduci nădragi tătucăi,

Mie-o broboadă groasă –

La noi sunt tare multe

Necazuri şi nevoi.

Că eşti poet de seamă

N-am nici o bucurie,

Că faima cea deşartă

Mi te-a băgat în jug.

Era cu mult mai bine

Ca din copilărie

Să fi umblat pe câmpuri

Cu braţele pe plug.

Bătrână sunt şi trupul

De-abia mă mai ridică,

Dar dacă tu departe

Prin târguri nu plecai,

Eu astăzi aveam noră

Frumoasă şi voinică

Şi pe genunchi dam huţa

Un nepoţel bălai.

Dar tu, copiii voştri

I-ai risipit prin lume,

Ţi-ai dat uşor nevasta

Unui bărbat străin.

Şi singur fără sprijin,

Nu ştiu de ce anume,

În vălmăşagul crâşmei

Te-ai cufundat deplin.

Tu sufleţelul maicăi,

Serioja, ce-i cu tine?

Erai aşa cuminte

Şi-aşa de gânditor,

Încât spunea tot satul:

Ce fericit e-n sine

Şi Alexei Esenin,

Că are aşa fecior.

Dar tu nădejdea noastră

O amăgeşti amarnic,

De asta-n suflet chinul

Şi grijile se-nfig,

Căci tatăl tău, săracul,

A tot crezut zadarnic,

Că stihurile tale

Or să ne dea câştig.

Din ce primeşti pe ele

Tu nu ne poţi trimite,

De asta dureroase

Cuvintele-şi fac loc,

Eu una ştiu din cele

De tine pătimite:

Poeţilor parale

Nu li se dau deloc.

Că eşti poet de seamă

N-am nici o bucurie,

Că faima cea deşartă

Mi te-a băgat în jug,

Era cu mult mai bine

Ca din copilărie

Să fi umblat pe câmpuri

Cu braţele pe plug.

Acum trăim ca-n beznă,

Necazul ne tot bate

Şi la gospodărie

N-avem un cal măcar,

De-ai fi rămas acasă

Am fi avut de toate

Şi cum eşti plin de minte

Erai de mult primar.

Am fi trăit cu lumea,

Sub anii ce ne cearcă,

Tu nu ştiai ce-i truda

Şi zbuciumul pustiu.

Eu ţi-aş fi pus nevasta

Să ţese şi să toarcă,

Pe când tu bătrâneţea

Ne-o linişteai, ca fiu.”

…………………………..

Mototolesc răvaşul,

Neliniştea mă scurmă.

Au nu pot fi abateri

Din drumul meu afund?

Dar tot ce cuget astăzi

Voi povesti pe urmă,

Voi povesti-n scrisoarea

Prin care-am să răspund.

[1924]

RĂSPUNS

Tu, scumpa mea bătrână,

Trăieşte sănătoasă.

Eu te ţin minte veşnic

Şi te doresc mereu.

Dar nu pricepi o iotă

Din tot ce mă apasă,

De ce trăiesc pe lume

Şi care-i rostul meu.

Acum la voi e iarnă.

Iar tu scurmându-ţi chinul,

În nopţile cu lună,

Stai gânditoare, hăt,

Crezând că nu ştiu cine

Cutremură mălinul

Şi geamul vi-l presară

Cu ger şi cu omăt.

Dar cum s-adormi, măicuţă,

Când arzi cum arde-o faclă,

Când viscolul boceşte

Şi geme-n horn, nespus,

Te-ai duce la culcare,

Dar patul pare-o raclă

Şi-n racla strâmtă-mi pare

Că sunt la groapă dus.

Cântând ca mii de dascăli

Cu voci fârnâitoare,

Nemernicul de viscol

Se tânguie hai-hui

Şi cad în molcom iureş

Bănuţii de ninsoare

Şi-n urma raclei mele

Amici, soţie nu-i…

Mi-e dragă primăvara

Cu soare mult şi vrăbii

Cu revărsări de ape

Ca un potop gonind,

Pe ele o surcică,

Ca marile corăbii,

Aşa lărgime are

Cât ochii nu cuprind.

Dar primăvara ceea

Ce-aşa de dragă-mi este,

Eu marea răzvrătire

În visuri o numesc!

Din pricina ei sufăr

Şi-aştept tânjind o veste,

Pe dânsa totdeauna

O chem şi o doresc.

Dar pacostea aceasta –

Planeta asta rece!

Chiar cu-acest Soare-Lenin

Se încălzeşte greu!

De asta doar o boală

Vrea sufletul să-mi sece,

Că beau, stârnesc scandaluri

Şi-mi fac de cap mereu.

Dar aşteptata vreme

Sosi-va, mamă dragă!

Ea va veni desigur

Cu noul ei temei,

Că vezi, nu de pomană

Ne-am înarmat, cu vlagă:

Şi unii stăm la tunuri,

Iar alţii la condei.

Deci uită de parale.

Poţi fi mai pricopsită?!

Cum, tu eşti asta oare,

Ori te-ai schimbat de tot?

Că doară nu sunt vacă,

Ori cal, ori altă vită,

Ca să fiu scos din staul

Cu funia de bot.

Ştiu c-am să ies eu singur

La hotărâta  vreme,

Când voi tuna prin lume

Şi-n sufletele dragi.

Şi-apoi, când m-oi întoarce,

Nu uit, tu nu te teme,

Să-ţi cumpăr ţie bertă

Şi tatălui nădragi.

Deocamdată-i vifor…

Năprasnica-i vâltoare,

Cântând ca mii de dascăli,

Se tânguie hai-hui.

Şi cad în molcum iureş

Bănuţii de ninsoare

Şi-n urma raclei strâmte

Amici, soţie nu-i…

[1924]

Am parcurs,  împreună,  o lectură frumoasă din Opera lui Esenin.

*** 

Acum,

Tot  împreună,

vom citi o    RUGĂCIUNE.   

Iată cum se ruga Bunica Regelui Mihai I al României,

Regina MARIA:

Rugăciunea unei REGINE 

Îmi înalţ inima spre Tine, Oh! Doamne!

Ascultă, Te rog smerita mea rugă. M-ai înălţat, m-ai aşezat  în locul de slavă

şi ai pus în mâinile mele o putere ce nu e hărăzită multora.

Mi-ai însemnat un drum care trebuie să fie al meu

şi pe care trebuie să păşesc fără a şovăi.

Din pricină că sunt nevoiţi să-şi înalţe fruntea ca să mă vadă,

mulţi cred că nu calc decât prin locuri pline de soare;

dar Tu, O! Doamne! Cunoşti pietrele ce-mi rănesc picioarele

şi mulţimea spinilor sub trandafirii ce mi-au fost dăruiţi.

Ai făcut să strălucească chipul meu în faţa smeriţilor acestei lumi.

Ai aşezat purpura pe umerii mei şi coroana pe capul meu

şi mi-ai poruncit să le port ca şi cum n-ar fi o povară.

Şi ai grăit:

Ai fost aleasă între mulţi, fii vrednică de cinstea ce ţi s-a făcut,

fie mâna ta blândă, cuvintele tale pline de mângâiere

şi fă din inima ta un loc de odihnă pentru cei obosiţi şi fără tihnă.

Scoală-te în zori de zi, iar noaptea nu dormi prea greu ca nu cumva să rămână neauzit vreoun strigăt înălţat către tine.

Căci eşti mama unui popor şi ai fost aleasă să-l călăuzeşti în viaţă

şi să porţi povara durerilor şi bucuriilor lui.

De aceea strig către Tine

 Oh! Dumnezeul meu! Dă-mi putere să înfrunt orice soartă,

să înving orice temere, să străbat orice furtună.

Dă-mi o nesfârşită răbdare, O Doamne!

Şi voinţa de a birui orice ispită nevrednică,

fă-mă fără teamă,  bună şi dreaptă,

neclintită în mijlocul oricărei nenorociri.

Dă-mi o inimă vitează ca să suport toate durerile pe care le văd şi le aud,

o inimă vitează ca să nu pierd curajul la sfârşitul unei zile de zbucium.

O inimă destul de mare ca să poată iubi şi pe cei pe care nimeni nu-i iubeşte,

destul de dreaptă ca niciodată să nu osândească cu grabă

şi destul de  milostivă ca să poată ierta „de 70 de ori câte 7”.

Dă-mi darul  cuvintelor care să mângâie, O, Doamne!

Şi darul compătimirii şi al înţelegerii, ca de câte ori întind mâna să nu fie în zadar.

Îngăduie-mi, O Doamne! Să ţin capul sus, nu din trufie,  

ci pentru că mi-e cugetul curat ca şi  cristalul în care străluceşte soarele

scoţând la iveală o mie de lumini şi pentru că mă pot uita fără teamă în ochii oricui.

Îar când va veni ceasul meu din urmă, O, Doamne!,

fă să mă găsească fără amărăciune în suflet împotriva nimănui

şi fă ca nimeni să nu se creadă duşmanul meu,

aşa încât înainte de a veni în faţa Ta,  

mâinile ce ridic în binecuvântare să fie uşoare ca nişte aripi plutind spre cer.

Şi de îşi va aminti cineva de mine pe pământ, O!  Doamne!;

să mă vadă cu un zâmbet pe buze,

cu un dar în mână

şi cu lumina credinţei în ochi,

acea credinţă care mută munţii din loc.

AMIN! 

***    

Pentru mine,  Rugăciunea, mai ales aceea simplă, venită pe loc în minte, este cel mai mare ajutor.   

Am inima plină de Bucurie pentru că cea mai importantă relație din viața mea este relația cu Divinitatea, cu Mintea Universală. 

Cu Iubire și Recunoștință,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Joi,  01  August  2024

Cu  fața  spre  Lumina Divină


Vasile V. Filip – Cu cărțile pe față

credit foto: jenița naidin

Am citit mai multe cărți scrise de profesorul Vasile V. Filip, lecturi din care am observat că este un Om serios și profund, se poartă fără a fi zeflemitor, astfel încât  se vede 

că i s-au arătat:

cunoașteri tainice,  înțelegerea, iar acestea sunt premize pentru a se elibera de nefericire.

Din scrierile sale, se vede cum,  lui Vasile V. Filip, stând în tăcere, i-au apărut percepțiile și puterea de a-și vizualiza idealul propus, știut fiind faptul că imaginația are un rol important.

S-a spus demult:

 Nu voința ne face să acționăm, ci imaginația noastră. Oamenii sunt mândri de voința lor, dar voința  cedează întotdeauna în  fața imaginației.

 Mereu spun cât de util este să ne imaginăm lucruri rezonabile și legitime, iar dacă este menit să se realizeze, Universul face toate detaliile.  Mama mea spunea:  ”Ce ți-e  scris, în frunte ți-e pus”.    Aceste cuvinte, dar și multe altele auzite de la părinții mei în copilărie,   au revenit acum mai viu în mintea mea,  după ce zilele trecute am fost în satul meu natal, Băbușa, unde erau peste tot salcâmii înfloriți și mi-am odihnit Sufletul.  

Din cartea profesorului Vasile Filip intitulată:  

”Cu cărțile pe față”, editura CHARMIDES, 2024, cuprinzând 230 pagini,  am aflat   despre copilăria dânsului, evocată  în Capitolul I: ”Amintiri și Evocări”.   Mai departe   citim celelalte  Capitole: ”Comentarii etnologice”;  ”Comentarii Literare: Poezia”;  ”Comentarii literare: Proza”; ”Comentarii  Culturale”.

Citisem opera  ”Cu cărțile pe față” înainte de a reuși să mă reculeg lângă mormintele părinților, fratelui și a altor rude din satul în care am venit pe Pământ, și notasem multe idei cu privire la ce voi cita, dar, acum,  am decis să  reproduc un fragment dintr-un text intitulat:  ”Povestea  unei vieți și a unei cariere”, text  în  care se vorbește despre Iași, orașul  iubit al adolescenței mele, despre Moldova, despre Bistrița… :

”Deosebit de  elegantul volum memorialistic  Vatra  regăsită (Editura  Presa Bună, Iași, 2021) al etnologului ieșean, prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, însumând  468  de  pagini, se citește ca un roman de formare (Bildungsroman) în tradiția lui Goethe cu al său   Wilhelm Meister:  adică  pe nerăsuflate.  Este o carte  în care pulsația subiectivă

(cenzurată, se pare,  timp de o viață, în precedentele tomuri academice ale prestigiosului cercetător, întemeietor al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei  A.F.M.B.),

 nostalgia privirii îndărăt,  specifică vârstei (susținută de un real talent de povestitor) se revarsă acum cu căldură și se împletește firesc cu formația riguros științifică a autorului, cu imensa acumulare de informație de specialitate.  Astfel încât subiectul își contemplă aproape obiectiv propria-i devenire, ca parte a unui proces istoric de emergență a lumii și  neamului său din imensul ocean al culturii anonime (dar atât de riguros articulate) spre lumina înțelegerii de sine,  spre găsirea unui ritm și a unei cadențe a afirmării individuale epurate de aproape orice individualism, dar impulsionate de o energie și o tenacitate ale cărei rădăcini autorul începe nu doar să le înțeleagă, să și le asume și exhibe, ci și să dea acestui lucru  dimensiunea de frumoasă, de sacră  datorie.  O  viață individuală se înscrie astfel în mitul eternei reîntoarceri a omului spre reazemul și mângâierea ”vetrei”  părintești,  spre acel  ”liman neviforât” a cărui regăsire e izvorul și  esența  nu doar a imanentei  înțelepciuni, ci  și a oricărei  drepte măsuri.

(…) 

Dar   spațiul cercetărilor  sale nu se oprește doar asupra zonelor folcloric-clasicizate ale Moldovei, ci se extinde și asupra celor mai puțin bătute,  marginale spațial (Vrancea, Hârlău, Săveni, Valea Șomuzului, chiar zona transmontană a Bistriței și Năsăudului, a moldovenilor de confesiune  catolică – așa-zișii ceangăi –  în legătură cu  care  subliniază adesea  rădăcinile lor pur  românești).”.

Vasile V. Filip este scriitor. Scriitor adevărat  și critic literar a devenit, căci semnele erau din copilărie, dar neconștientizate, dimpotrivă, după cum ne spune, atât de frumos,  în Echinoxist fără voie:

”Că scriitor n-am visat să fiu. Critic – nici atât.

(…)

Să citesc, da!  Dar de ce să scriu, când Shakespeare, sau Schiller, sau Tolstoi spuseseră cu sute de ani înainte ceea ce era de spus despre om, ceea ce aș fi vrut și eu să spun, dar mi-o luaseră înainte?

(…)

… Ion Vartic, ne vorbise: luminător. (Pentru că, obscur, inimii mele aceste personaje-i vorbiseră încă în acele nopți din copilărie, când trebuia să-i adorm întâi pe tata și pe mama, ca să pot asculta la radio.)  Și visasem, la propriu (adică noaptea, într-o noapte agitată de dinaintea seminarului cu pricina) ”soluția” aplicării acestei ”grile”. Nici nu mai știu cum a ajuns lucrarea mea de seminar și la dl Vartic. (…)  … titlul  sub care ar putea fi publicată:

Un Peer  Gynt balcanic. Și cu acest titlu a apărut, prin februarie 1979”.

Și atunci, cum să nu credem în sincronicitate, adică în coincidențele semnificative ale evenimentelor interioare și exterioare, care nu sunt conectate cauzal!

Cu alte cuvinte, acum 45 de ani Vasile V. Filip a trăit la propriu  sincronicitatea, adică în inconștientul dânsului s-a activat un arhetip prin visul ce l-a avut.   

Din cartea: ”Cu cărțile pe față”,  se vede cum   scriitorul Vasile Filip cunoaște și aplică adevărurile universale, iar eu amintesc aici doar câteva ce transpar din rezultatele muncii sale.

Viața noastră nu este altceva decât o reflectare a gândurilor noastre predominante și a atitudinii noastre mentale.

Fiecare gând creează o impresie asupra creierului.  Impresiile acestea dau naștere anumitor tendințe mentale, care  generează la rândul lor caracterul, diferite abilități și obiective, iar toate acestea combinate determină experiențele prin care trece omul în viața sa pământeană.

Așadar, în viață, noi ca oameni  avem la îndemână,  ca și forțe utilizate în devenirea noastră câteva repere.  Amintesc aici câteva:  

răbdarea,   perseverența,  starea de optimism cultivată indiferent de mersul evenimentelor exterioare,  viziunea binelui colectiv, dincolo de  interesele personale,  atenția  și concentrarea îndreptate  spre ceea ce dorim, nicidecum spre lipsa a aceea ce ne dorim, starea de încredere  neclintită în Dumnezeu.

În încheiere, spun ceea ce știm cu toții: 

Gândul este creator, iar pentru a dispune de vitalitatea necesară, gândul trebuie să conțină mai întâi Iubire.  Gândurile noastre se exprimă prin cuvinte.  Această putere  miraculoasă de a exprima gândurile, de a vorbi, îl deosebește pe om de restul regatului animal.  Limbajul  scris i-a permis omului să privească în trecutul său și să contemple  scenele  emoționante care au condus la ce moștenește azi,  intrând în  comuniune cu cei mai mari scriitori, gânditori ce sunt, de fapt,  o expresie a  Minții Universale, care s-a exprimat prin mințile umane respective.   Cuvintele sunt gânduri ce conțin o putere invizibilă.  Să fim atenți la gîndurile, cuvintele  și acțiunile noastre, pentru că ne determină caracterul și destinul.

Îl amintesc  pe Marcus Aurelius, 

cuprins de aproape   două mii de ani în Mintea Universală și care a influențat de la Renaștere până in Prezent mulți gânditori,

cu  aceste cuvinte ce au ajuns până la noi:

”Aceasta înseamnă desăvârșirea caracterului:

Fiecare zi să fie trăită ca și cum ar fi cea din urmă,  fără să te zbuciumi, fără să  fii amorțit  și ipocrit.”.

Doresc  acestei cărți deosebit de valoroase,  ”Cu cărțile pe față”,  realizată de scriitorul Vasile V. Filip  succesul pe care îl merită, și o recomad cu toată căldura sufletească tuturor.

Biserica din satul Băbușa. foto: jenița naidin
clopotnița Bisericii din satul Băbușa. foto jenița naidin
salcâmi din satul Băbușa. foto jenița naidin

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

 Luni, 20 Mai 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ    

în curte la învățătoarea Laura Fofel din Băbușa. foto: jenița naidin
în grădina casei învățătoarei Laura Fofel din Băbușa. foto: jenița naidin
16 Mai 2024

                       *****


Interviu în Familie

Am primit, prin Poșta română, 

o carte care mi-a acaparat  timpul, și, anume, opera:

”Managementul resurselor umane Pentru adulți”,

autori, 

Gina  Treistaru și Liviu Treistaru,

Editura,  Total  Publishing,  București, 2023.

Credit foto: jenița naidin

  

Am fost surprinsă  plăcut  de apariția  acestei cărți din două motive:

-Am citit prima dată o lucrare realizată sub forma unui Interviu

 în care soțul intervievează soția;

-Îi  cunosc de când erau studenți pe autori, am comunicat cu ei destul de frecvent, chiar și după anul 2000 de când  nu am mai locuit în București, iar ei sunt tot acolo,

și,  surpriza mea este că, după peste douăzeci de ani trecuți de când s-au căsătorit,  

 în loc să mă anunțe că au un copil,   

văd că… au dat naștere la o carte.

            După ce am finalizat lectura, m-am întors la ”Prefață” și am recitit, iar apoi am selectat pentru a reproduce câteva cuvinte,  deoarece nu doresc să comentez:

”…  A fi adult înseamnă,  prin definiție, împlinirea propriului potențial.  

Adulții – persoane sau organizații – reușesc,  în  diferite grade, să înfluențeze mediul pentru a-și favoriza evoluția către succes, ei având  capacitatea de a fi mai lucizi pe fondul unei realități socio-economice cu o dinamică greu de anticipat și de a se folosi în mod pragmatic de anumite principii.

(…)

Rutina îngroapă – nu are rost să notăm ce, fiindcă am irosi mult spațiu. Deși rutina pare a fi mama stabilității, prin proprietatea   sa de a fi țeapănă rămâne nu o dată în afara evenimentelor. Tot  astfel, încercarea de a schimba încontinuu, de dragul artei, pattern-urile nu este dacât o altă   cădere în rutină.  

Fiecare aspect din piața muncii (și nu numai) necesită o abordare realistă și personalizată.”.

Acum, voi prezenta structura  acestui volum,  prin care, personal, am aflat multe informații care mi-au ținut mintea atentă,  adică  trezvia mea a fost prezentă.

Sunt șapte  capitole, fiecare cu subcapitole ce ajută la o înțelegere a ceea ce și-au  propus autorii, iar eu spun că au reușit:

Cultura  organizațională

Recrutarea

Motivarea

Managementul performanței

Training și dezvoltare

Comunicarea în organizație

Managementul schimbării

Tot așa, fără a comenta, dar considerând util și  incitator   pentru cititorii mei,

 voi cita puține cuvinte din două  subcapitole:

”Pavlov” (pag. 48) și ”Modelul Kotter” (pag.133).

”Motivarea

Pavlov

LT:  Ce îi motivează pe angajați?

GT: Salariul.  Uneori este afirmat faptul că  angajații sunt motivați, în primul rând, de noi rpovocări ori de posibilitatea de a activa într-o  echipă profesionistă și  dinamică.  Sau de recunoașterea propriei valori, exprimată verbal și non-verbal.

(…)

Există, desigur, și excepții:  persoane, în special aflate la nivel de top management, pentru care poziția și posibilitatea de a lua decizii și de a construi sunt ”cireașa” din vârful piramidei lui Maslow, dar nici măcar aceasta nu prea se întâmplă în  absența unui  salariu aflat  deasupra unui anumit barem.”

            ”Managementul schimbării

            Modelul Kotter

LT: Să reamintim ceea ce spuneam anterior, și anume că modelul nu e tocmai nou; doar formularea. Este, însă, un reper.

GT:  Modelul lui Kotter este  adecvat schimbărilor  care  cotesc simțitor vechiul  drum sau care nu se relevă în mod evident.

Pentru o mai clară cuprindere, merită să enumerăm cei  opt pași, după cum apar ei pe  site-ul  kotterinc.com (în 23 august 2023), în traducere:

  1. Crearea sentimentului de urgență
  2. Formarea unei coaliții  pro-schimbare
  3. Crearea unei viziuni strategice
  4. Recrutarea  unei ”armate”  de voluntari
  5. Efectuarea schimbării prin înlăturarea  barierelor
  6. Generarea de succese  pe  termen  scurt
  7. Accelerarea schimbării
  8. Definitivarea schimbării”.

Felicit angajarea  Familiei Gina  Maria Gheorghina și Liviu  Treistaru în  munca de a realiza și publica o lucrare  atât de complexă și utilă.

În ceea ce privește partea  științifică a acestei opere nu mă pronunț, dar pot spune că este scrisă într-o  Limbă română  impecabilă cum, de altfel,  mă așteptam de la doi oameni cu temeinice studii universitare și vechi cititori serioși, de aceea și bine pregătiți profesional.

Mă gândesc la momentul când și-au început viața ca soț și soție ce Întâlnire a făcut posibilă Dumnezeu:  o studentă la Facultatea de Psihologie cu un student la Conservator.

Grija Sufletului și Muzica împreună!

În final,

Să citim cuvintele scriitorului Dragoș Dinu,

publicate pe Coperta IV a cărții de față, aprecieri pentru care îl felicit:

”Un dialog precum cel pe care îl veți citi în cartea  aceasta nu se încheie, de fapt,  niciodată.  El a  apărut odată cu primele forme de organizare și aici este citat Moise, deși foarte  probabil a apărut mult mai devreme și a continuat și evoluat în miile de ani în care  Homo Sapiens a simțit nevoia să se asocieze, să  socializeze și să creeze  valoare.

M-am regăsit în multe dintre conversații, mi-am amintit și chipurile celor cu care am trecut prin situații similare celor  povestite aici și am realizat într-un final că departamentul  ăsta,  căruia îi  spunem  Resurse  Umane – titulatură chestionabilă și din perspectiva autorilor – , nu ar trebui să aibă o delimitare fizică în birourile companiilor.  Dincolo de partea administrativă, este despre starea de spirit și cultura organizației.”  

credit foto: jenița naidin

Doresc Drum bun acestei cărți și Armonie Familiei care a realizat-o!

credit foto: jenița naidin

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Sâmbătă,  11  Mai 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 

salcâm inflorit
credit foto: jenița naidin

*****


Sistemul de credințe

Cândva, spuneam o constatare desprinsă  din viața mea, anume, că,  drumurile noastre numai Dumnezeu le cunoaște,  dar, acum  pot spune că,  și ce cărți citim și când le citim, tot acolo, în Mintea Universală, este scris.   

credit foto: jenița naidin

În  ultimul timp, m-am desprins brusc din programul  de realizare a unei lucrări,  în care sunt angrenată de mai mult timp, și,  am studiat, cu creionul în mână, o carte despre care, când am auzit titlul, mi-am spus în gând că nu o voi cumpăra,  că nu o voi citi, simțind, pe de o parte,  faptul   că nu voi avea putere,  din punct de vedere psihic, sufletește să mai aud despre tragediile trăite de oameni, pe de altă parte,  frica de a nu-mi reactiva traumele personale.    

Numai că, atunci când trebuie să se întâmple  ceva, Mintea Universală intră în acțiune, și, fără să fac nimic,  cartea a ajuns, de la Cluj,  direct la mine în locuință, fiindu-mi dăruită.

Este vorba despre opera:

”VÂNĂTĂI  ASCUNSE

Ce Nu Știi Despre

 Violența Domestică  

Te Poate Ucide”

Autoare, Rachel Louise Snyder 

Editura,   NEMIRA, 2020.

Credit foto: Jenița Naidin

  

Am început lectura imediat.

 Odată ce, cartea de  peste 400  de pagini, a fost   citită,  dar și   scrise comentariile  pe parcursul lecturii, mintea  mi-a fost inundată de gânduri.

Mai întâi, m-am gândit la  Sistemul de credințe al fiecărei persoane despre care se vorbește în această operă non-fictivă, adică, operă care  ne arată  atât realitatea,  cu faptele  grave, tragice ale oamenilor, dar și realizări  concrete pentru  ajutorarea celor în pericol, cât și a unor măsuri pentru  prevenirea violenței domestice. 

Am intitulat cuvintele mele despre acest volum, Sistemul de credințe, pentru a-mi spune părerea cu privire la sensul în care este folosită  deseori această sintagmă în  cartea de față, la ce cred că   se referă  autoarea volumului.

Sintagma: Sistemul de credințe,  întâlnită aici este, după constatarea mea,  o noțiune deosebit de complexă și diferită de la o persoană la alta,  având o  evoluție  ce pornește  de la acel DAT, din ”Suflarea de viață” cu care vine omul în uterul matern,  și continuând cu viața in utero, adică, viața intrauterină, nașterea și  mediul în care crește,  este educată, trăiește Ființa umană pe Pământ. 

Oamenii, despre  care se vorbește în această carte, se comportă  conform  Sistemului de credințe al  fiecăruia, în funcție de o multitudine de influențe ce au condus la felul lor de a fi.

Sistemul de credințe a acestor oameni, despre al căror  comportament și acțiuni aflăm din această operă,  este  mult mai complex decât  religios sau nereligios.     

Dar să citim câteva cuvinte din carte.

În  PREFAȚĂ,  Autoarea Rachel Louise Snyder,  scrie:    

”discut cu o mulțime de oameni care nu vor să discute cu mine. Oameni care și-au omorât  familiile, oameni care au fost pe punctul de a fi uciși, oameni care i-au  arestat pe  criminali, oameni care au locuit cu oameni care  aproape i-au ucis.”. 

Cartea  începe  cu prezentarea unui caz tragic.

 Personajele, cu nume posibil, nereale,

sunt dintr-o familie în care, timp de zece ani, ginerele, cel care a produs tragedia,  și socru au  vorbit  foarte puțin.  Asta ne duce cu gândul la cât de importantă este comunicarea, dar și la realitatea, conform căreia mulți semeni ai noștri, care au suferințe sufletești diverse, nu pot comunica.

Socru, numit în carte  Paul,  își amintește  o singură   conversație cu ginerele, numit în  carte, Rocky,  și anume,  despre o mașină, Mustang, la care  ginerele  meșterea:

”Rocky i-a cerut sfatul în legătură cu vopseaua.

  – Albul e singura cale de urmat, dacă nu prea știi ce faci, spune Paul.  

Este cea mai iertătoare dintre  culori. Poți să o dai în bară cu albul, dar rezultatul va fi oricum decent.

-Albul e alb; e o culoare în sine, spune Paul.”   

Mai departe  redau  și alte   citate din Prefață:       

”Am studiat ficțiunea la facultate, dar m-am  îndreptat spre non-ficțiune la scurt timp după aceea, pentru că am înțeles aproape imediat  că non-ficțiunea este o sursă mai directă  de schimbare. Am fost  atrasă către colțurile ascunse ale lumii,  către oamenii  privați de drepturi,  pentru că  știam,  într-o mai mică  măsură, cum  se simte o persoană nevăzută, neauzită, ce înseamnă să fii mâhnit dincolo de cât credeai că poate  corpul tău să ducă.

Suzanne  și cu mine am schimbat  câteva vorbe, pe aleea din fața casei  fratelui ei, în acea zi din 2010.

(…) 

 Mi-a spus că lucrează  pentru o agenție din oraș,  agenție  care se ocupă de violența  domestică și că dezvoltaseră de  curând un program nou, pe care ea îl numea  Domestic Violence High Risk Team.  Scopul lor era simplu, spunea ea:

-Încercăm  să prezicem omuciderile cauzate de violența domestică, înainte ca ele  să se întâmple, pentru  a le putea preveni.”.

Pentru jurnalista   Rachel Louise Snyder,  când a auzit despre existența  acelui program,  a fost o informație care a declanșat un semnal în ființa ei:

 ”Totul în corpul meu a înviat brusc în acea zi. Am văzut toate chipurile femeilor pe care le-am întâlnit în întreaga lume, după mai bine de două decenii de muncă,  și m-am gândit cât de rar am privit în  interior, la propria țară, la ce am înțeles cu toții greșit și ce a însemnat asta. Și cum se leagă cu acei ani de povești și chipuri diferite.  La  universalitatea  violenței domestice și la modul cum  traversează barierele geografice, culturale și lingvistice.  Poate că toate aceste povești pregăteau ziua în care aveam să îl cunosc pe Paul Monson și să admir munții pe ferestrele din sufrageria lui.

(…)

Povestea despre cum Suzanne Dubus  și  Kelly  Dunne au creat un program pentru a preveni omuciderile cauzate de violența domestică a constituit primul meu material pentru New  Yorker, în 2013. 

A reprezentat, de altfel, și sămânța pentru această carte, când  mi-am  dat seama că mai sunt atâtea lucruri de spus.  După câțiva ani de reportaje,  violența  domestică a început să pară ceva ce am putea remedia,  dacă i-am  acorda  atenție. În următorii opt ani,  am continuat să învăț din ce în ce mai mult, inclusiv despre cum violența domestică e adiacentă atâtor  probleme cu care noi,  ca societate, ne confruntăm:  educație, economie, sănătate fizică și mintală, crimă, egalitate de gen și rasială și altele. Cei care promovează reforma închisorilor se împotrivesc violenței  domestice iar și iar, în timp ce făptașii merg la închisoare o vreme, primesc puțin tratament sau deloc, se întorc în societate și repetă ciclul.  Violența privată are consecințe publice atât de profunde și de vaste!”

Când am citit ce a scris Rachel Louise Snyder  mai sus  despre persoanele care execută pedepse privative de libertate , adică: ”primesc puțin tratament”,  m-am gândit să spun părerea mea personală, și anume că bine ar fi,  

deși sună  idealist, poate nerealist,  

ca în închisori,  cei arestați   să fie asistați, ascultați și ajutați, după caz,  de:

 consilieri comportamentali; 

 consilieri spirituali;

 psihologi; 

 psihanaliști;

  psihiatri;

și, astfel să primească tratamente  adecvate pentru recuperare.

 Pentru aceste  tratamente  oferite celor cu  sufletul tulburat, este necesar  să aloce statul bani suficienți,  și,  în acest fel  să fie  reformate închisorile.

 În acest fel, ar fi premize ca ciclul să nu se mai repete. Cei care au încălcat legea și au ajuns în detenție, să fie eliberați după ce au fost îngrijiți medical, încât să revină în societate echilibrați, conștientizați.   

Să fie ajutați să își  conștientizeze disfuncțiile ce i-au condus la comportamentele distructive, abuzive, cauzatoare a atâtor tragedii.

Autoarea acestei cărți,  grele de conținut tulburător, de sens, dar și  de speranță în a preveni tragediile, a structurat volumul în așa fel încât  cititorul,  care se aventurează în lectură,  așa cum am făcut și eu,  să poată continua până la sfârșit.

  A împletit cazuistica  prezentată,  

 din care nu voi cita, –  deoarece mi-a fost foarte greu emoțional  să citesc descrierea violențelor, și consider  că este o lectură doar pntru adulți,  iar Blogul meu este public și pentru copii -,  

cu  informații despre prevenirea violenței domestice.

      Volumul, cu o amplă Prefață, dar și Postfață, ambele scrise de autoare, este împărțit în  trei părți, fiecare având mai multe Capitole.

Partea întâi – Sfârșitul  

Partea a doua – Începutul

Partea a treia – Mijlocul. 

Din numeroasele mele notițe scrise direct pe carte, cum am vechiul obicei, în timp ce am citit, nu voi prelua aici, dar voi mai cita doar câteva cuvinte de la pag. 21, 23 din Prefața autoarei:

”Violența  domestică nu este ca  oricare delict.  Nu se întâmplă din senin. Nu se întâmplă pentru că cineva  se  află la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Casele și familiile noastre se presupune că sunt  teritorii  sacre,  ”raiul într-o lume nemiloasă”,  după cum mi-a băgat în cap profesoara mea de sociologie de la colegiu. (La cursul ei a fost pentru prima dată când am auzit  această  frază.)     Aceasta  este partea care o face de neconceput. Este  violență din partea cuiva pe care îl cunoști, din partea cuiva care pretinde  că te iubește. Este deseori  ascunsă și față de cei mai apropiați confidenți și, de cele mai multe ori,  violența fizică este  mult mai  puțin dăunătoare   decât  violența  emoțională  și verbală.

(…)

Mi-am dat seama că există o doză mare de narcisism la făptași.

(…)

Nimic din toate acestea nu este surprinzător, având în vedere că nu am recunoscut violența în familie ca fiind o problemă gravă pentru o perioadă   atât de lungă din istoria omenirii.

(…)

… bineînțeles, textele sfinte – Coranul, Biblia, Talmudul –, de unde izvorăsc aceste credințe, sunt și ele interpretări ale (bineînțeles) bărbaților din acele timpuri.”.       

Din studiul acestei opere, am înțeles mult mai bine cum,  Sistemul de credințe  inoculat  psihicului uman încă din uterul mamei, poate influența comportamentul  psihologic al ființei umane pe parcursul vieții lui.   

Astfel, mi-am adus aminte cuvinte citite  în cartea: ”Simbolismul Corpului Uman” scrisă de  Annick  de  Souzenelle.

Citez din ediția, 1999, Editura, Amarcord, Timișoara: 

”Exprimând același aspect simbolic cu picioarele și rinichii, urechile au forma unui germen. Ca și acestea, ele rezumă întregul corp. Acest lucru a dus la apariția auriculoterapiei.

(…)

Așa cum picioarele ”ascultă” pământul pentru a filtra informațiile primite de la el- la mai multe niveluri – și a călca pe un teren solid, așa cum rinichii filtrează apa și sângele-foc pentru a distribui energia în jos și în sus, tot așa urechea filtrează aerul, simbol al suflării divine.

Urechile, care rezumă picioarele și rinichii la nivel cranian, au vocația fundamentală de a asigura verticalizarea Omului, cu scopul de a-l conduce  de la multiplicitatea neîmplinită a funcției  sale  fonatoare  spre unitatea împlinită a funcției sale Cuvânt.

(…)

Prima  manifestare a lui Theos, a Cuvântului, este  strigătul prin care,  la  naștere, copilul își punctează intrarea în mediul aerian.  Strigătul scos de Om în oricare din  momentele vieții  sale va fi mereu o întoarcere  securizantă  la  starea sa cea mai arhaică, cea mai apropiată de Archos, cea mai ontologică. 

Întreaga sa viață va fi o elaborare lentă a acestui strigăt ce devine limbaj,  apoi cânt  și în cele din urmă tăcere, în sânul căreia regăsește Cuvântul (Archos).  Născut din Marea  Tăcere Divină,  Omul nu se va putea întoarce la această tăcere decât în măsura în care aude.  Vorbirea sa este  expresia evoluției sale:  una o verifică pe  cealaltă. Ambele sunt determinate de ascultarea sa.    

Urechea va trece așadar de la perceperea din  interiorul  lichidului  matern la perceperea  redutabilei  Tăceri  divine.  Vibrațiile primite în cursul acestei lente evoluții vor modula, vor structura Omul, în vederea adaptării la noile   sale   nașteri.

La nivelul ultimului cap, la cel de al treilea etaj din schema  corporală, Omul structurat de tăcerea pe care e apt s-o perceapă devine Cuvânt.

(…)

Dar e incapabil să primească, să audă această  tăcere, dacă nu a perceput în  prealabil toate  vibrațiile necesare ultimei  construcții, dependentă de toate cele  care  au precedat-o.    

 Am văzut importanța celor dobândite in utero:  ceea ce nu a fost auzit în  lichidul matern va fi recuperat cu mare dificultate mai târziu.    

(…)

Iată de ce ascultarea  Omului trebuie să devină  ascultare interioară.

(…)

Să revenim la noțiunea de verticalizare despre care am vorbit mai sus 

(…)

Ne amintim de rolul capital jucat de femininul lui Adam în lucrarea sa de verticalizare,  

(…) … femeia pe care mi-ai dat-o ca să mă țin drept.  E interesant de constatat că urechea, organ receptor și  feminin prin excelență, e legată de această temă.

(…)

În pântecele mamei, copilul nu este decât o ureche mare;  el primește informația totală de la lumea arhetipurilor în care se scaldă, precum și sunetele care îi parvin din  lumea maternă.

(…)

Omul nu este decât Cuvânt!

(…)

Astfel, urechea se deschide spre universalitatea Creației.  

Inima e auzită doar de acela care, asemenea  apostolului Ioan,  își plasează  urechea în ea.  Căci  inima  labirintului este Hristos-Cuvântul.

El e prezent în fiecare dintre noi.”.      

Citind cuvintele citate mai sus, fiecare dintre noi, să medităm. 

De asemeni,  la afirmația pe care am făcut-o  atunci când  m-am referit la felul de a fi  al oamenilor conform   Sistemului de credințe al fiecăruia,  anume,  felul de a fi al fiecărui om, având o  evoluție  ce pornește  de la acel DAT, din ”Suflarea de viață” cu care vine omul în uterul matern,   citez următoarele  din  Biblia Bartolomeu, ediția, 2001, București:   

 ”Și Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din  țărână luată din pământ (În ebraică : adam=om; adama=pământ. Aceste două substantive comune îi vor da primului om numele său propriu: Adam.),   și a suflat asupra lui suflare de viață și s-a făcut omul întru suflet viu.(T.M. ”și s-a făcut omul ființă vie”. ”S-a făcut”, a devenit; a trecut în alt mod de existență. (…) ”  întru suflet care trăiește”,  adică, nemuritor.  (…) În acest  sens duhovnicesc îl va folosi Pavel..”… îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos”,   ”… îmbrăcați-vă  cu simțăminte de ndurare, de bunătate…”.

Așadar, omul nu e o simplă ”ființă vie”, asemenea tuturor  celorlalte, ci trup cu suflet viu, aparținând celor două lumi, materială  și spirituală (…),  el este – ontologic – apt și pentru experiențe mistice.”.  

Acum, am să mă refer o clipă  la uluitoarea Postfață   scrisă de    Rachel Louise Snyder, căreia, după ce lansase cartea,   i-a fost dat să  se întâmple o tragedie chiar în mijlocul oamenilor  apropiați ei,  încât  ne  spune:

”Pe 7 iunie 2019 coboram din avion, ascultând un mesaj vocal disperat de la Michelle. Eram în mijlocul unui turneu de carte pentru Vânătăi  ascunse, cu oameni care-mi împărtășeau povești personale stând la cozile  astea. 

(…) 

Aceasta este povestea omuciderii domestice, a victimelor imediate, dar și a apelor învolburate din viețile celor lăsați în urmă.  Familiile, prietenii, colegii de muncă, vecinii, întreaga comunitate.  Până pe 7 iunie am avut un privilegiu, pe care nici nu îl  conștientizam, de a fi scris  despre violență  domestică  din exterior.  Primii oameni la care m-am gândit când am aflat despre Jason și Lola au fost Sally  Sjaastad  și Sarah Mosure.  Ambele  aflaseră ce s-a întâmplat – nu știu cum – și m-au contactat pe e-mail  și am plâns. Dintre toți oamenii  incredibili pe care îi aveam în jur – de la prieteni la experți ca  Jackie Campbell și Kelly  Dunne – , cel mai mult îmi dorisem  să vorbesc  cu Sally și Sarah.   Sally  ți  Sarah  care înțelegeau  cum mă simt.  Și până la urmă  am vorbit cu amândouă.  Și  ambele discuții au început să-mi  vindece  ceva  în  interior.

(…)

Abia  mi-am găsit cuvintele să îmi pot exprima  recunoștința.

(…)

Pentru mine, scopul cărții Vânătăi ascunse a fost simplu:  să lansez o discuție publică  despre  violența domestică.

(…)

Am scris-o pentru pentru a oferi o voce victimelor și agresorlor și militanților din primele linii. Dar, mai ales, cred că am scris-o pentru un necunoscător, pentru cel care nu știa nimic, dar presupunea totul.

(…)

Și pentru oameni ca mine, care  credeau în mituri fără să-și dea seama că fac asta. Astfel, cred că am scris-o pentru persoana care eram înainte să aflu tot ce știu acum.”.

Am citit cartea cu Lacrimi și Durere în inimă, la fel am scris și acest articol.

O felicit din tot sufletul pe Rachel Louise Snyder, dar și Editura Nemira din România, fiindcă dacă nu era în românește, nu aveam cum să citesc.

Invit, cu deosebit Respect, oamenii adulți să citească această carte,

”VÂNĂTĂI  ASCUNSE

Ce Nu Știi Despre   Violența Domestică   Te Poate Ucide”

Autoare, Rachel Louise Snyder,

pentru a cunoaște aspecte  negative ale  comportamentului uman, dar și  a vedea  cum se pot proteja în anumite situații, cât și  despre cum pot fi prevenite violențele domestice.

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa  Naidin

 Marți,  30 Aprilie  2024

Sunt în  brațele lui DUMNEZEU.

credit foto: jenița naidin

*

Conform sincronicității Universului,  

și nicidecum după vreo gândire a mea,

am finalizat de încropit, cu greu,  acest articol,

 azi, când se împlinesc 53 de ani de la un eveniment din viața mea.

credit foto: jenița naidin

    ***    ***   *** 


11 Aprilie 2024 – PSALMUL 26

credit foto: jenița naidin

PSALMUL 26 

Al lui David;  înainte de a fi fost uns.

Domnul este luminarea mea și mântuirea mea; de cine mă voi teme? 

Domnul este ocrotitorul vieții mele; de cine mă voi înfricoșa?

Când făcătorii de rele se vor  apropia de mine să mă sfâșie,

((e) Literal: ”să-mi mănânce carnea”: metaforă probabilă pentru  ”a calomnia”).

ei,  cei ce mă necăjesc și-mi  sunt  dușmani, ei au slăbit și au căzut.

Chiar dacă o oaste s ar  rândui împotrivă-mi, inima mea nu se va înfricoșa;

chiar dacă război s ar  ridica împotrivă-mi, eu  întru  El nădăjduiesc.

Un lucru am cerut de la Domnul, și pe  acesta-l voi căuta: 

să locuiesc în  casa  Domnului în toate  zilele vieții mele,

văzul  să  mi-l desfăt în  frumusețea  Domnului și să cercetez  locașul Său.

Sf. Ioan Hrisostom: Dacă  cheltuim o avere spre a ne  construi o casă  trecătoare aici, pe pământ, cu mult mai puțină  cheltuială  putem  dobândi  casa  cea luminoasă și  netrecătoare sus, în ceruri.) 

Că El m a  ascuns în cortul Său  în ziua  necazurilor mele, 

în   ascunzișul  cortului Său m a  adăpostit, 

pe stâncă m a  înălțat, 

iar acum,  iată, capul mi l-a înălțat  deasupra  vrăjmașilor mei; 

cortul Său l-am înconjurat și n el  am jertfit  jertfă de laudă; 

laude  voi  glăsui,  Domnului  Îi  voi cânta.

Auzi, Doamne, glasul meu cu care  am  strigat;  miluiește-mă și  ascultă-mă.

Ție Ți-a zis inima mea: Fața mea  ai căutat-o, 

fața Ta, Doamne, o voi  căuta.

  ((b)Verbul  zeteo  are înțelesul  special  de ”a căuta spre  a întâlni”,  ”a căuta spre a cunoaște”.  Dumnezeu  și omul  se  caută  reciproc,  ca doi  îndrăgostiți, și se  întâlnec în  sfânta  îmbrățișase a bucuriilor  inefabile.  Ebr.:  ”Caută-I  fața;  fața  Ta, Doamne, o   voi  căuta”.  Aici,  după  ediția  Rahlfs.   De reținut  și  faptul că ”față”  înseamnă  și  ”persoană”.). 

Fața  Ta să  nu  Ți-o întorci de la mine 

și să nu Te abați  în  mânie de la  robul  Tău.

Fii ajutorul meu;  să nu mă lepezi

și să nu mă lași,  Dumnezeule,  Mântuitorul meu. 

Dar Domnul  m  a  adus la  Sine.

În  calea Ta, Doamne, pune-mi lege,  

pe cărarea cea dreaptă  călăuzește-mă, din pricina vrăjmașilor mei.

Nu mă da pe mâna celor ce mă necăjesc, 

că împotriva mea s-au  ridicat  martori nedrepți  

și nedreptatea  și-a  mințit  sieși. 

Cred  că voi vedea bunătățile Domnului în  pământul  celor  vii. 

Așteaptă-L  pe Domnul, 

îmbărbătează-te, 

inima să ți se ntărească și așteaptă-L pe Domnul.

**********************************************************   

Am cules, în zorii zilei de astăzi,  11 Aprilie 2024,

   textul  Psalmului  26 

din BIBLIA  sau  SFÂNTA  SCRIPTURĂ, 

Ediție  Jubiliară a Sfântului  Sinod, 

Editura  Institutului  Biblic  și de Misiune al  Bisericii  Ortodoxe  Române,  BUCUREȘTI – 2001.

Versiune  diortosită  după Septuaginta, redactată și adnotată de

Bartolomeu  Valeriu  Anania

Arhiepiscopul  Clujului 

Sprijinit  pe  numeroase alte  osteneli

*** 

Fiți  binecuvântați,  Dragii mei cititori! 

***

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Joi,   11  Aprilie 2024 

Spre o Lumină caldă  

credit foto: jenița naidin

                                      *** 


« Previous page

Next page »