Jenita Naidin

Simt o Bucurie în Suflet care s-a născut după ce am citit și admirat imagini din cartea:  POVEȘTILE  BISTRIȚEI,   o  Antologie gândită de Menuț Maximinian și ilustrată cu picturi  realizate de artistul vizual  Sever Moldovan, publicată de  Editura  CHARMIDES, 2023.

Un mănunchi de scriitori și artiști bistrițeni, și-au dat mâna și, astfel, s-a născut o operă a cărei lectură m-a captivat, cu atât mai mult cu cât, de câțiva ani  locuiesc în orașul  Bistrița și doresc să aflu ”Poveștile Bistriței”.

 Eseurile celor unsprezece autori, deși diferite ca și conțnut, dar și clar personalizate, după cum le este preocuparea conform profesiei lor, prin ce au scris despre Bistrița și împrejurimi, au creat un ansamblu armonios. 

Mă gândesc la faptul că, citită de oameni de-ai locului, mai în vârstă  sau mai tineri, vor trăi aceeași Bucurie în suflet și inimă, dar și o mândrie justificată, însă, cititorii de pe alte meleaguri, vor dori să viziteze Bistrița.

Nu pot să fac ceea ce îmi dă acum prin minte, anume să culeg la calculator tot ce a scris fiecare, deoarece nu e nici un text care să nu fie important,deosebit și util, dar voi aminti câte un crâmpei,  din ce a creat fiecare autor pentru acest volum, în ordinea din Antologia de față.

Din Prefața, scrisă de Gavril Țărmure, citez:

”Bistrița poate fi povestită și repovestită în multe feluri, dar acum înțelegem că de aceste  ”povești” depinde identitatea și viitorul orașului nostru. Istoriile culturale și intelectuale, istoriile sociale și politice, istoriile comunităților etnice și ale patrimoniului arhitectural ale orașului nostru trebuie nu doar recuperate cu mijloace adecvate și ”puse în siguranță”, dar trebuie mai apoi integrate creativ în acțiunea colectivă viitoare.”.

În Cuvânt-Înainte, Menuț Maximinian spune:

”Bistrița este unul dintre cele mai mândre orașe  ale țării, în multe din descriile celor care au vizitat cetatea medievală cuvintele de apreciere clasându-ne în topul celor mai frumoase destinații.

(…)  În împrejurimile cetății,  împreună   cu sașii, ungurii, evreii, armenii au trăit românii băștinași, în obiceiurile și cultura lor. Vorbim de aculturație, adică preluarea de către comunitate a elementelor de cultură a altor etnii.  Multe dintre tradițiile etniilor au fost adoptate de români, dar și reciproc, pentru că interculturalitatea, atât în ce privește contactul dintre cultura rurală și urbană, dar și cea românească  și a etniilor au fost  foarte puternice la Bistrița, aici unde nu doar că obiceiurile satului au fost aduse în mijlocul orașului, ci și o cultură  superioară de la sute  de kilometri a fost asimilată în Transilvania”.

Mircea Gelu Buta, Prof. univ. dr. – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca,  își intitulează ampla creație:

”Nostalgiile orașului natal”, iar din textul său  desprindem frumoase cuvinte despre Bistrița, cu detalii din istoria ”Orașului liber regesc” dar și despre copilăria sa, petrecută aici.

La final,  autorul reproduce un text în versuri, ce povestește despre activitățile și gândirea oamenilor din timpul târgului anual din Bistrița,  dintr-un document din anul 1935, ”Cronica târgului” în Rev. ”Săptămâna”, Bistrița, 8 septembrie 1935.

Lectura  acestor versuri este amuzantă, menită să destindă cititorul pentru a continua parcurgerea cărții.

Astfel, citim mai departe  eseul:

”Bistrița:  ”Glasul” românilor în mărturii documentare”,

scris de Dr. Adrian Onofreiu – Serviciul Județean Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud,  și, care, după cum precizează el însuși încă de la început:

”Reprezintă sinteza preocupărilor autorului – concretizate în studii tematice – referitoare la perioada interbelică, reflectând  modelul atitudinal al românilor, având ca suport studiul Români ”versus/convețuire” sași la Bistrița în perioada interbelică, în  Acta Marisiensis. Seria Historia,  ”University of Medicine, Pharmacy, Science and Technology ”George Emil Palade” of Târgu Mureș, Volume 2, Issue 1, 2020, pp. 107-134. La fel cum sunt și materialele datorate ”celorlalți”, sași, maghiari, evrei, ”topiți” în creuzetul evoluției istorice.”.

De asemeni,  Adrian Onofreiu  ne anunță o speranță pentru orașul Bistrița, mai precis, gândul că va avea o monografie. Citez:

”Pentru  perioada interbelică, am căutat să identificăm sursele românești (s.n.) și consemnarea acestora, în ordinea: manuscrise fără autor, manuscrise de autor- toate păstrate în arhive- lucrări/studii datorate unor autori români și publicate, subliniind multitudinea demersurilor care au fost făcute și de autori români, în scopul constituirii întregului,  monografia orașului Bistrița, o provocare care încă așteaptă să fie realizată.”. 

Pentru mine, prin lectura acestor  pagini, a fost un timp în care am aflat informații noi despre Bistrița și oameni ei,  cu care mi-am îmbogățit mintea și sufletul. Deși, am subliniat multe, citez  numai câteva exemple:

”Pe de altă parte, administrația – prin Comisia Interimară, condusă de primul președinte/primar român, Cornel Mureșan – a continuat opera de dezvoltare urbanistică a orașului, într-o viziune, din perspectiva ei, modernă și în acord cu cerințele noilor condiții, de după unirea din 1918.”.

”La fel de real a fost și ascendentul confesional asigurat de cei din urmă, care a postat într-un alt statut religia ortodoxă, majoritară pentru aceștia.  A rezultat un proces lent dar continuu de ”românizare”, firesc dacă ne raportăm la faptul că Bistrița era parte a Regatului României.

Dar, pe lângă prezența numerică masivă a românilor în oraș, aceștia aduc și argumente ale organizării vieții lor de zi cu zi. Apar astfel reuniuni ale meseriașilor, de înmormântare, de cântări, ale femeilor, asociații profesionale (Cercul Cultural) sau culturale (ASTRA).”.

”Una din problemele importante a perioadei ce a urmat Marelui Război  a fost aceea a redistribuirii pământului, Reforma agrară promisă în timpul războiului și concretizată prin cele două legi, cea din 1919, pentru Transilvania și cea din 1921 pentru întreaga țară a cunoscut aspecte particulare în această zonă.”.

”Concluzionând, decelăm două paliere importante în perioada ce a urmat după 30 august 1940. Prima,  cea a desfășurării evenimentelor în toată coplexitatea lor, surprinsă mai ales în lucrări de sinteză  sau tematice. A doua, cea a receptării lor, de fiecare din  cele 3 etnii actante. Aici, pătrundem în meandrele sinuoase  ale mentalului  colectiv.”

Îngăduiți-mi o scurtă consemnare, legată de evenimentul istoric dramatic din anul 1940:

În luna August a anului 1940 a trebuit ca și  Filozoful-Poet Lucian Blaga, împreună cu Familia sa, să părăseasca proprietatea (grădină și casă) de lângă Bistrița și să se refugieze la Sibiu, unde a fost mutată  și Universitatea din Cluj. 

Unele aspecte din acest moment tragic le-am consemnat în cartea:

Lucian Blaga la Bistrița(1938-1940), pe care am publicat-o în anul 2018, urmare a unei ample activități de documentare.  

 Vasile Duda, istoric de artă, inspector școlar IȘJ B-N, și-a intitulat materialul din această Antologie:

”Evoluția urbană a orașului Bistrița” , și, încă de la început  ne  spune:

”Bistrița a fost fondată de coloniști din spațiul german în secolul al XII-lea, iar dezvoltarea localității s-a făcut după modelul centrelor din Occident.  Prima atestare  documentară apare în 1241, în contextul marii invazii tătare, iar exceptările de taxe din anii următori confirmă interesul  pentru dezvoltarea  urbană a vechiului târg. La 1330, așezarea dobândește statut de oraș, iar privilegiile economice și politice care au urmat în secolul al XIV-lea au susținut ascendența urbană.”.

Printr-o documentare minuțioasă, autorul a scris pagini deosebit de importante pentru cititorii obișnuiți,  dar și pentru  cei care studiază diferite aspecte ale localității, sau o administrează.  

Vasile Duda spune, în final, despre  orașul Bistrița:

”Intersecția cu circulația axelor auto aduce dificultăți pentru semnalizarea integrală, dar donarea  Turnului Dogarilor din proprietatea Parohiei Bisericii  Evanghelice  spre Primăria  Municipiului Bistrița, în primăvara  anului 2023, deschide oportunitatea restaurării acestui obiectiv și a celor mai vizibile fragmente de zid din zonă. Pe de altă parte, orașul Bistrița are nevoie să-și contureze o zonă de dezvoltare și astfel să-și asigure coerențe de circulație și funcțiuni accesibile pentru toți cetățenii, inclusiv pentru locuitorii cartierelor și a localităților componente, fără să crească presiunea de circulație pe perimetrul zonei centrale. Toate acestea sunt proiecte de durată ce se pot soluționa cel mai bine printr-o strânsă legătură între toți actorii implicați și o cât mai bună comunicare ce poate să asigure și o continuitate sustenabilă.”.

Menuț Maximinian, Drd. Școala Doctorală Studii de Populație și Istoria Minorităților, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Președinte Societatea Scriitorilor  Bistrița-Năsăud,     în textul din această carte, intitulat:

”Aculturație și interculturalitate în zona Bistriței”,  afirmă că aceste fenomene:

 ”(…)  se pot vedea cel mai bine în Transilvania.”  Apoi, continuă:

 ”Împreună cu românii băștinași aici au convețuit, de-a lungul timpului,  sașii, ungurii, evreii, armenii cu obiceiurile și culturile lor.”.

Acest amplu material pe care îl avem în față, ne înfățișează, cu documente, aspecte deosebit de utile de știut de oameni interesați cu sufletul și cu mintea de a cunoaște Bistrița, cu privire la oamenii și locurile din această parte a României. Sunt aspecte triste, dureroase, dar și de bucuria realizărilor din istoria viețuirii acestor oameni din Bistrița și împrejurimi.

Găsim, la finalul cuvintelor  autorului, publicate aici,  amintirea localităților care împrejmuiesc orașul Bistrița, informație folositoare pentru mulți oameni.

  Citez:

”Fie că vorbim de Bistrița  sau de satele dimprejur – Slătinița,  Livezile, Dumitra, Unirea, Crainimăt, Orheiu  Bistriței, Domnești, Satu Nou,  Budacu de Jos, Dorolea, Monariu, Lechința, Sigmir, Tărpiu, Dipșa, Dumitrița sau Ghinda – comunitățile săsești și-au pus amprenta asupra  modului în care acestea au fost construite, dar și asupra  economiei  și a culturii.  Și astăzi,  la mulți ani de la plecarea sașilor din aceste locuri, rămânând foarte puțini în aceste sate, se vorbește despre modul în care știau să-și organizeze viața.”

Spuneam mai sus că sunt folositoare a se numi aceste sate, și sugerez cu blândețe și respect,  lui Menuț Maximinian, dacă tot a spus în  Cuvânt-Înainte, citez:

” Mulțumim tuturor colaboratorilor pentru participarea la primul volum dintr-o serie care dorim să oglindească tot ceea ce are mai reprezentativ municipiul nostru. ”, 

Să aibă în  gândirea sa, desigur Pozitivă, ca să dezvolte subiecte legate de împrejurimi, pentru a fi căutate de turiști,  iar în minte îmi vine acum Dipșa, unde era în învățământ Adela, soția  scriitorului Radu Petrescu, iar acesta, fiind și el profesor în altă localitate din preajma Bistriței, Prundu Bârgăului, scria, cu un talent desăvârșit, prietenului Petru Creția despre vizitele la ”Ea”.  Știm din cartea: ”Ocheanul întors”, scrisă de Radu Petrescu.

Și câte lucruri, din toate domeniile vieții omului, din Bistrița și din județ, se vor putea scrie în volumele viitoare, opere ce cred că vor  fi realizate.

Aurel  Rău, scriitor, traducător, eseist,   pentru acest volum, a creat un text frumos, pe care l-am citit cu seninătate, și care are titlul:

”Vârste/vrâste (în orașul Bistrița).

Sunt impresionată de toată înșiruirea, scrisă  de Aurel Rău, în care sunt menționați cei care au venit aici, în orașul  Bistrița, de-a lungul istoriei sale. 

   La această inspirată înșiruire, pe care doar acest minunat om de cultură o putea scrie, atât de sintetic,  m-am gândit cât de mult ar ajuta  elevii la școală, dacă ar fi considerate, aceste scurte însemnări  ca fiind titluri ale  capitolelor la o carte de Istorie a orașului Bistrița, pentru că i-ar incita la cunoașterea acestui oraș.  

Citez câteva  din cele 25 de însemnări minunate ale lui Aurel Rău:

”Petru Rareș a venit aici, care a ”cucerit Ardealul cu sabia”, în drumurile-i spre Ciceu, cetate ținând de Bizanț, unde va merge să-și recapete un drept de la Soliman Magnificul, și de unde va trimite, Judelui, șef de breaslă, scrisori.

(…)  Ghorghe Șincai a învățat aici, la gimnaziul Piariștilor, absolvind ”clasa de retorică”, autor al ”Cronicii românilor”, stâlp al Blajului ”mică Romă”, în Școala Ardeleană corifeu”  (…) Lucian Blaga a venit aici să-și ia casă pe Dealul Târgului, unde să lucreze cu ”magic”, să aibă  fiori de grădinar, dar și să exclame, privind spre munți: ”adevăratul meu spațiu mioritic!”.”. 

Eugen Miloș, muzeograf la Casa argintarului, a structurat materialul publicat în cartea Poveștile Bistriței  în  trei secțiuni, după cum urmează:

• Începuturi, o scurtă și facilă  poveste despre noi, cei de atunci,
• Șirul Sugălete, povestea celui mai lung șir de arcade comerciale medievale din Transilvania,
• Povestea celui mai înalt turn de biserică din Transilvania (1519), construit numai din piatră.      

În încheiere,  Eugen Miloș spune:

”Istoria ca o poveste, apropie și întregește înțelegerea ei, ușurează călătoria imaginativă în timp, ne ajută în cunoaștere sub toate aspectele, formează și dezvoltă, prin pildele desprinse, inteligența și spiritul comun al unui popor.”.

Olimpiu Nușfelean, director revista  ”Mișcarea literară”,  a publicat în cartea Poveștile Bistriței,  eseul:

”Bistrița, un oraș cu o captivantă identitate culturală”.   

Scriitorul și Poetul, Olimpiu Nușfelean, deși spune:

”În cazul în care aș fi tentat să relaționez cu matricea sufletului, în raport cu anumite locuri care o marchează, atunci  gîndul merge spre adunarea și delimitarea unor sentimente  ce hrănesc definirea unor locuri specifice.”.

Iar, în eseul din cartea Poveștile Bistriței, Olimpiu Nușfelean ne prezintă o relaționare cu Sinele său profund, cu adâncul Sufletului său, dar și cu Mintea și Conștiița sa, deschise larg, spre Univers, astfel încât, avem în față un text care, deși condensat, ne informează și ne formează. Pe lângă acestea, ne mai trezește și amintiri din copilăria noastră, chiar dacă, a fost trăită în altă parte, cum ar fi, satul Băbușa, din Moldova, și nu Șieu-Sfântu, de lângă Bistrița.

Acum, mai departe în carte, întâlnim ”Proba aerului” , un amplu și minunat eseu scris de 

Oliv  Mircea, critic și istoric de artă, președintele  UAP Bistrița-Năsăud.

Acest material este bogat în  prezentări de evenimente culturale, nume al mai multor artiști, dintre care unora le descrie mai pe larg activitatea artistică, culturală, de exemplu: Grigore Bradea și Miron Duca.

Remarc faptul că Oliv Mircea evocă momentul inaugurării ”Galeriilor de Artă” ale Uniunii Artiștilor Plastici din Bistrița, la data de 17 martie 1988, în prezența a trei-patru sute de oameni care au fost la eveniment.

Cu acel prilej, a vorbit Andrei Pleșu,  cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române.

Oliv Mircea redă, în cartea despre care vorbim, o mare parte din cuvântul lui Andrei Pleșu, iar aici, din acea parte, citez un mic fragment:

”Competența e în criză când toată lumea se pricepe, când toată lumea pretinde că o are. Și când cei nepricepuți îi învață  pe cei pricepuți cum stau lucrurile. Un estetician din Budapesta a cărui  carte  s-a  tradus și la noi anii trecuți, spunea: Napoleon Bonaparte  este inventatorul  kitsch-ului, pentru că el a băgat în cap soldaților că pot fi mareșali oricând. Și a stărnit un haos de criterii, care nu-i democrație, e haos pur și simplu. Și așa se întâmplă să cădem uneori în viciu ca în loc să educăm masele, ceea ce ni se cere de la toate nivelele, să ne lăsăm educați de mase. Ori masele sînt tocmai publicul pe care  trebuie să îl modelăm. Friedrich Schlegel avea într-o carte de tinerețe această vorbă importantă la care  trebuie să luăm seama … Pretutindeni unde masele nu sînt pătrunse de cultură adevărată, se naște o artă vulgară”    

Oliv Mircea ne spune, după ce a redat din cuvintele lui Andrei Pleșu, din acea zi -17 martie 1988:

 ”Aceasta a fost în opinia mea, a noastră, manifestul nașterii  primei instituții de cultură profesionistă din Bistrița.”.

Dinu  Flămând, scriitor, traducător, eseist,  

fiind născut în localitatea Susenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, apare în această carte cu un text scris din amintirile valoroase ale copilăriei sale:

”Umbra muntelui Heniu”.

Să citim câteva cuvinte ale Poetului, diplomatului Dinu Flămând:

”Prin numeroasele țări și orașe ale lumii pe unde mai apoi n-am avut astâmpăr și am tot umblat, am dus permanent cu mine umbra muntelui Heniu din fața casei copilăriei mele.

 La apusurile lui de aur mă gândeam aproape mereu și pretutindeni când nu reușeam să adorm sau să-mi aduc pacea în suflet.  Iar de cât de des îl chemam în memorie, într-un moment de mare  singurătate profilul Heniului mi s-a arătat aievea undeva în Portugalia, de nu cumva prin Brazilia , țâșnind din apele oceanului, ca un dar divin nimbat de iluzii.

Altădată mi-a apărut tocmai în Sicili, în vis, împreună cu bucata de ogor unde pe vremuri aram cu tata; eu țineam calul de căpăstru, iar de la capătul brazdei în acel vis abia așteptam  să văd în depărtare creasta Heniului. Visul copia exact o scenă din copilărie.”.

 Personal, în anii din urmă, fiind aici la Bistrița, am mers într-o primăvară cu o familie la Mănăstirea Sfântul Spiridon, Strâmba, trecând prin Susenii  Bârgăului, iar acei oameni, după ieșirea de la Mănăstire, mi-au spus că vom urca cu mașina mai sus pe drum ca să îmi arate Heniul, altfel de cum se vede din oraș, adică mai de aproape.  Zăpadă nu mai era nicăieri, în drum,  am fotografiat pomi bătrăni superb înfloriți alb, dar când au spus să coborâm din mașină, mi-au arătat vârful Heniu care m-a impresionat puternic.  Era în fața mea,  maiestuos, plin cu zăpadă de un alb strălucitor.  M-am bucurat de priveliște, și, păstrez imaginea în memorie. 

 Dinu Flămând încheie textul său ”Umbra muntelui Heniu, astfel:

”Dar poezia trebuie să încerce să întoarcă ploaia în norul de unde provine, precum și râul copilăriei în ploaia ce adăpa curcubeul de odinioară. Căci suntem într-o permanentă metamorfoză.”.

Îmi place nespus această ultimă frază a lui Dinu Flămând, deoarece, de-a lungul vieții mele, când am trăit momente grele, și nu au fost puține, am spus în gândul meu, sau  am notat în jurnal uneori, cuvintele: Încep din acest moment o nouă metamorfoză, adică o altă etapă cu ceea ce am învățat din ceea ce  tocmai  mi s-a întâmplat.  

Liviu-Petru Zăpârțan, Prof.univ.dr. – Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul UBB Cluj-Napoca, fost ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun,  publică în cartea Poveștile Bistriței un material deosebit de frumos, cu știință și înțelepciune scris, cu care se încheie cartea despre care am vorbit astăzi, astfel încât, la sfârșitul volumului dorești să continui lectura.

Eseul:  ”Spiritul meleagului”, scris de Liviu-Petru Zăpârțan, cuprinde în fiecare frază idei sau explicații care ne ajută să înțelegem diversitatea unghiurilor din care s-a făcut de-a lungul timpului investigarea  din numeroase perspective a felului  ”în care trăiesc oamenii, în care se văd și sunt văzuți de ceilalți, în mediul natural, în cel social și cultural”.

Autorul ne vorbește  amplu despre conceptul de ”locuri de memorie”, lansat în anul 1978 de Pierre Nora, prin exemple sugestive, mai ales despre casă, prezentate astfel de plăcut, încât se citesc cu interes.

Cu gândul la spiritualitatea locului, a meleagului, Liviu-Petru Zăpârțan, se referă și la rolul Artei. Citez:

”Artele – și între ele mai ales literatura- au susținut o bogată simbolistică legată de spațiul natal cu care se identifică oamenii.  Paginile despre casele copilăriei lui Creangă, Coșbuc, L. Rebreanu au lăsat expresii literare cu o poziție istorică și nu  cred că este vreun scriitor care să nu fi propus pagini evocatoare ale locurilor de baștină. Situația artelor este deosebită în raporturile cu spiritualitatea locului deoarece ele vehiculează în expresii simbolice o puternică încărcătură emoțională care are perenitate.”.

            În calitatea mea de cititoare veche, felicit autorii acestei carte-bijuterie, care include hrană pentru suflet prin lectură și privirea imaginilor deosebit de sugestive pentru subiectul volumului, și recomand cu căldură această operă, care va fi urmată de mai mulți frați sau surori în viitor, după cum promite Menuț Maximinian.    

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Joi, 28 Decembrie 2023

Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 

*******